Sebastian Colțescu (47 de ani), renumitul arbitru român, a dat lovitura în trecut pe plan sentimental. În urmă cu mulți ani, acesta i-a „suflat” iubita unui jucător care la acea vreme evolua pentru Craiova. Întâmplarea face ca fotbalistul să fie și la acest moment legitimat în Bănie, fiind adus de Mihai Rotaru în perioada de mercato din această vară.
Femeia, la acel timp în vârstă de 22 de ani, era considerată cea mai frumoasă parteneră din vestiarul oltenilor. Este vorba despre Maria Dunăreanu, fosta parteneră de viață a portarului Silviu Lung Junior.
Cum s-a combinat Sebastian Colțescu cu Maria Dunăreanu
Totul se întâmpla în urmă cu mai bine de 12 ani, iar un jucător al Craiovei de la acel moment a oferit o declarație despre Maria Dunăreanu.
„E frumoasă, deșteaptă și respectuoasă, nu ca alte prietene de fotbaliști care sunt tot timpul cu nasul pe sus și nu știu nici măcar să salute atunci când le întâlnești”, a dezvăluit ex-fotbalistul grupării din Oltenia.
Povestea dintre „cavalerul fluierului” și Maria Dunăreanu a început în 2011. Sebastian Colțescu i-a oferit chiar și un inel de logodnă. Pe data de 3 iulie 2011 s-a produs primul moment în care s-au afișat împreună. Atunci, femeia a organizat o petrecere, cu ocazia sărbătoririi aniversării sale. Colțescu și partenera sa s-au distrat la maxim, neferindu-se de aparatele foto.
- Maria Dunăreanu s-a iubit cu Silviu Lung Junior timp de patru ani. Pe parcursul relației lor, aceștia s-au despărțit de mai multe ori. Motivul? Gelozia actualului goalkeeper al Universității Craiova.
Dragostea l-a adus pe Colțescu în pragul disperării. Arbitrul a fost la un pas de sinucidere
În anul 2007, „oficialul” s-a însurat cu femeia alături de care stătea de opt ani. Din păcate pentru el, divorțul dintre ei s-a produs la doar câteva luni distanță.
Ulterior, Sebastian Colțescu s-a iubit cu o jurnalistă din Craiova, pe nume Andreea Vișan. Nici această relație nu a funcționat pentru arbitru. Ghinionul parcă l-a urmărit pe Colțescu în ceea ce privește reușitele din dragoste.
A recurs la un gest teribil în momentul în care femeia i-a spus că se desparte de el. Colțescu a vrut să își ia propria viață, lucru cunoscut deja de o țară întreagă.