Mesajul cutremurător al Kassandrei după moartea soției lui Iosif Rotariu. Fiica înfiată de familia fostului internațional a fost foarte apropiată de Dana

Kassandra, fiica adoptată de Iosif Rotariu și regretata sa soție, Dana, a vorbit despre moartea mamei sale, transmițând un mesaj teribil.

Tânăra nu a avut parte de o copilărie fericită, fiind supusă unor chinuri groaznice de către bunica sa biologică. Familia ex-„tricolorului”, unchiul lui Dorin Rotariu, a înfiat-o pe Kassandra. Ea este cea care a dezvăluit, la momentul morții mamei sale adoptive, locul și ziua în care a avut loc înmormântarea.

Fata lui Iosif Rotariu, sfâșiată de durere: „Mama mea frumoasă nu mai este printre noi”

Bunica acesteia a aruncat-o de la etajul trei, dorind să scape de ea. Este un singur exemplu, care sintetizează perfect tratamentele oribile la care a fost supusă Kassandra pe parcursul copilăriei. De la vârsta de patru ani se află în familia fostului jucător de fotbal, Iosif Rotariu.

Duminică, pe data de 26 mai, soția acestuia a cedat în bătălia cu cancerul, la vârsta de 60 de ani. În vara lui 2024, Dana Rotariu a fost operată la o clinică din Turcia, fiindu-i extirpate două tumori la colon. Tratamentul cu citostatice a continuat pentru femeie, dar din păcate nu a mai trăit decât un an.

Kassandra, fiica lui Iosif Rotariu și a soției sale trecute în neființă, a fost tratată într-un mod senzațional de noua familie. Timp de 14 ani, de la momentul în care a fost adoptată, părinții săi au făcut eforturi supraomenești pentru a-i oferi un trai decent, fără grija zilei de mâine, departe de problemele cu care se confruntă majoritatea tinerilor din actualele vremuri.

Ea este cea care a făcut anunțul cutremurător cu privire la înmormântarea Danei Rotariu, oferind detalii celor care și-au dorit să o conducă pe mama acesteia pe ultimul drum.

„Din păcate mama mea frumoasă nu mai este printre noi, este într-un loc mai bun, unde nu mai simte durerea. Corpul neînsuflețit al mamei mele, Dana Rotariu, va fi depus la Capela „Păștea stanga”, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipoveni, la ora 15. Înmormantarea va avea loc marți, 28/05/2024, ora 13”, a transmis Kassandra Rotariu, îndurerată de uriașa pierdere suferită.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV | Rugămintea de pe patul de moarte a soției lui Iosif Rotariu: „Mi-a spus să am grijă”. Fostul mare fotbalist al României trece prin momente crâncene

Kassandra a fost supusă la mai bine de 50 de intervenții chirurgicale

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Kassandra, fiica lui Iosif Rotariu, a primit un diagnostic crunt. Se confruntă cu osteomielita, afecțiunea care produce daune uriașe articulațiilor.

Este greu de crezut că a putut îndura peste 50 de operații până la vârsta de 18 ani, însă spiritul său de luptătoare, preluat de la renumitul său părinte și de la mama ei, și-a spus cuvântul.

În urmă cu mai multă vreme, Iosif Rotariu a discutat despre fiica sa, acordând o declarație în acest sens, vorbind despre planurile de viitor ale Kassandrei.

„Ea după ce termină liceul vrea să meargă în Franța la facultate, să studieze marketing. Se mai gândește încă, dar nu vrea să rămână în România. Ea știe mai bine. De-a lungul timpului, câte probleme a avut, cu 50 de operații, pe unde a fost…. Știi cum e în România… Copiii vorbesc de unul de altul, la handicapul pe care l-a avut ea, probabil că e frustrată și vrea să plece în străinătate”, a comunicat fostul internațional „tricolor”, conform fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare