Petrolul l-a prezentat pe Mehmet Topal, antrenorul care a semnat pe trei sezoane cu formația prahoveană.
Ce urmează pentru Petrolul, sub comanda lui Mehmet Topal
Mehmet Topal a stat la dispoziția jurnaliștilor și a răspuns mai multor întrebări. Chestionat cu privire la transferurile pregătite de Petrolul, tehnicianul turc a recunoscut că are pe listă anumiți fotbaliști din străinătate, însă a evitat să dea vreun nume.
Totodată, Topal a dezvăluit și ce sistem de joc preferă, dar și că Petrolul va susține două cantonamente în această vară.
„Sunt unele discuții în momentul de față. O să ne bazăm pe jucători români, iar din străinătate vom aduce fotbaliști de valoare. Am câteva sisteme de joc preferate, 4-3-3 mai mult. A
m venit aici și vreau să obișnuiesc și jucătorii cu asta, fotbaliștii sunt deștepți. O să avem o perioadă de cantoanement la Mogoșoaia, de mâine, după aceea în Turcia. Vom reveni în țară cu două meciuri amicale„, a spus Mehmet Topal.
Mehmet Topal: „În trei ani vrem să luăm campionatul”
La conferința de presă din momentul prezentării oficiale, Mehmet Topal a anunțat ce obiective are la Petrolul. Antrenorul turc vrea să obțină o clasare cât mai bună în următorul sezon, iar până la finalul contractului visează să cucerească titlul de campion cu formația prahoveană.
„O să facem o echipă care aleargă mult, cu o tactică bună. Aceasta este strategia mea. Contractul meu este de 3 ani. Obiectivul meu este să prindem locurile de sus și în trei ani vrem să luăm campionatul.
Eu nu am lucrat niciodata fără un obiectiv. O să ajungem la un nivel bun în perioada următoare. Aici vreau reacție din partea jucătorilor. Noi o facem tot posibilul să facem totul bine. Am încredere că o să ne îndeplinim obiectivele„, a spus Mehmet Topal.