România – Liechtenstein, 0-0, nu a fost singurul eveniment important al serii de vineri, pentru echipa naţională. Edi Iordănescu a anunţat şi lotul definitiv pentru EURO 2024.
Selecționerul Edi Iordănescu a renunțat din lista inițială de 28 de jucători la portarul Răzvan Sava de la CFR Cluj și la mijlocașul Constantin Grameni de la Farul, așa cum se aștepta mai toată lumea prin prisma faptului că ei aveau cea mai puțină experiență la nivel înalt dintre toți „tricolorii” convocați în primă fază.
Surpriză: Olimpiu Moruțan merge în Germania
Din cauza unei grave accidentări, Olimpiu Moruțan s-a operat și astfel nu a fost inclus în lotul pentru EURO 2024, chiar dacă s-a numărat printre cei mai importanți jucători în preliminarii.
„Olimpiu Moruțan, accidentat și indisponibil pentru EURO 2024, a decis să fie alături de colegii săi în Germania, pentru a le oferi sprijin moral și a-și arăta susținerea.
Într-un gest emoționant și plin de solidaritate, căpitanul Nicolae Stanciu va evolua la EURO 2024 cu numărul 21 pe tricou, în onoarea lui Olimpiu Moruțan. “Pentru Oli, e unul dintre noi!”, a declarat Stanciu, care până acum a purtat numerele 10 și 23 la echipa națională. Este pentru prima oară când Nicu va evolua cu acest număr pe tricou la Echipa Națională, o dovadă a legăturii strânse între tricolori”, a anunţat frf.ro.
Ianis Hagi va purta numărul 10
Ianis Hagi va purta numărul 10 la EURO 2024, preluând acest număr emblematic după ce Nicolae Stanciu a decis să evolueze cu numărul lui Olimpiu Moruțan.

Astfel, numărul 10 revine sub numele HAGI la Campionatul European. Ultima oară când a fost prezent s-a întâmplat la EURO 2000, când România a fost învinsă în sferturile de finală de Italia, scor 2-0. Acela a fost și ultimul meci al lui Gheorghe Hagi la Echipa Națională.
Acum, fiul său, Ianis Hagi, duce povestea mai departe, iar HAGI 10 revine la EURO, aducând o notă de nostalgie și mândrie fanilor echipei naționale, a mai precizat FRF.
Lot final România pentru EURO 2024
PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).