Nestorly Lumbu (26 de ani) a fost anunțat de FCU Craiova. Ultima echipă pentru care a jucat fundașul francez este CSM Alexandria, retrogradată în Liga 3.
FCU a retrogradat, deși Adrian Mititelu spera la o calificare în playoff. Multe dintre vedetele oltenilor au fost puse pe liber. Sunt și norocoși: Juan Bauza, Baeten sau Blănuță sunt de neclintit, spune omul de afaceri. Cum obiectivul este revenirea imediată în Superliga, Mititelu a dat startul achizițiilor. Iar primul transfer este unul cât se poate de surprinzător.
Adrian Mititelu vrea promovarea cu Nestorly Lumbu
Aurelian Chițu, Yassine Bahassa, Leo Lacroix, Matheus Mascarenhas, Gabriel Compagnucci și Vlad Achim și-au reziliat contractele cu FCU Craiova, iar Van Durmen s-a transferat la UTA Arad. Mititelu speră ca Lumbu să umple unul dintre golurile din lotul pentru viitorul sezon.
”Nestorly Lumbu este jucătorul FCU 1948.
Nestorly Lumbu a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane.
Jucătorul francez de picior stâng are 26 de ani și o înălțime de 1.95 m. El evoluează pe postul de fundaș central.
În trecut, Nestorly a jucat pentru echipele Vierzon FC (Franța), SC YF Juventus Zürich (Elveția), CSC Șelimbăr (România) și CSM Alexandria (România).
Nestorly Lumbu va fi prezent la reunirea echipei din data de 16 iunie”, a fost anunțul făcut de FCU Craiova.
- FCA Troyes, Vierzon, SC YF Juventus Zurich și CSC Șelimbăr sunt echipele din cariera lui Nestorly Lumbu.
Nu mi-a ieșit cu fotbalul. Am noroc de jucători, dar n-am noroc de rezultate. O să vedeți acum, va fi altă echipă din punctul de vedere al exprimării.
Adrian Mititelu