Drum liber spre FCSB! Decizia Fiorentinei în cazul lui Louis Munteanu

Louis Munteanu (21 de ani) urmează să revină la Fiorentina, după încheierea împrumutului de la Farul.

Louis Munteanu nu va rămâne la Fiorentina

Atacantul român este curtat intens în această perioadă de Gigi Becali, iar patronul FCSB-ului a transmis un mesaj cât se poate de clar. Afaceristul din Pipera a anunțat că îl mai așteaptă pe Louis Munteanu până pe data de 14 iunie, atunci când FCSB se va reuni pentru noul sezon.

Despre Louis Munteanu nu am ce să vă spun că nu am primit niciun răspuns, nimic, nimic, de trei săptămâni niciun răspuns. Nu mă interesează, am făcut o ofertă și acum aștept, ce pot să fac? Aștept până la reunire”, a declarat Gigi Becali, potrivit Digi Sport.

La o zi distanță de când Gigi Becali a oferit declarațiile de mai sus, italienii au anunțat că Louis Munteanu nu va fi păstrat la Fiorentina și urmează să plece de la echipă. Cei de la Violanews nu au specificat și echipa la care va evolua atacantul român, însă cert este că nu intră în planurile clubului nici în noul sezon.

Totuși, plecarea spre alte echipe este evidentă pentru unii jucători tineri: Krastev, Munteanu, Ferrarini, Edoardo Pierozzi, Gentile, Fiorini, Agostinelli, Toci, Guidobaldi, Dutu, Egharevba și Prati„, au anunțat italienii.

Gică Hagi, despre situația lui Louis Munteanu

„(n.r. despre Louis Munteanu) Cred eu că o să discute cu Fiorentina și după o să vadă opțiunile din țară. Noi nu putem să intrăm să concurăm cu cineva din țară. Niciodată. Obiectivul clubului numarul 1 pleacă de la o academie foarte bună și după aceea ei trebuie să se ducă. Salariile pe care noi le plătim nu sunt cele mai bune din România. Sfatul meu e să se ducă la o echipă la care să joace, să fie în primii 14-15 jucători meci de meci, să aibă continuitate, ca să crească.

(n.r. despre o eventuală convocare a lui Louis Munteanu în lotul României pentru EURO 2024) A jucat foarte bine, era un jucător dominant, cu personalitate. Nu gestionez, nu sunt acolo. Există o concurență totdeauna. Eu nu evaluez, nu sunt acolo în momentul de față„, a spus Gică Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare