În atenția lui Edi Iordănescu! Jocul Ucrainei a fost analizat de Ionuț Badea la amicalul cu Germania: care sunt atuurile și slăbiciunile viitoarei adversare de la EURO 2024

Antrenorul Ionuț Badea, fost secund la echipa națională a României în mandatul lui Christoph Daum, a făcut muncă de cercetare pentru Edi Iordănescu în perspectiva participării la EURO 2024.

El a fost prezent luni seară la Nurnberg la amicalul disputat de Ucraina în compania Germaniei, terminat la egalitate, scor 0-0, iar în cursul zilei de miercuri și-a prezentat câteva dintre concluziile generate de această partidă.

Concluziile lui Ionuț Badea pentru Edi Iordănescu în perspectiva meciului dintre România și Ucraina de la EURO 2024

Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a remarcat că naționala pregătită de Sergyi Rebrov dispune de o linie ofensivă de mare calitate și este în același timp capabilă să ruleze mai multe sisteme de joc, chiar pe parcursul aceluiași meci.

Pe de altă parte, Ionuț Badea a explicat că a analizat și meciul de baraj pe care Ucraina l-a câștigat la finalul lunii martie cu Bosnia Herzegovina, în care vecinii țării noastre au fost puși în mare dificultate de pressingul agresiv făcut de adversari în cea mai mare parte din joc.

„E bună dacă luăm fiecare individ în parte și-l analizăm, sunt fotbaliști care joacă la cluburile lor și au succes. Ucraina are un atac care conține viteza lui Mudryk, eficiența lui Dovbyk și creativitatea lui Tsygankov.

(n.r. dacă este posibil ca Ucraina să folosească tot un sistem 5-4-1 în meciul cu România, ca în amicalul cu Germania) Nu, nu cred că amicalul acesta cu Germania a fost un etalon pentru ceea ce va juca Ucraina contra României. Mai degrabă meciul cu Polonia va fi relevant pentru stilul pregătit pentru noi, iar ultimul amical al ucrainenilor, cu Moldova, o să fie folosit ca unul pentru dobândirea unui moral bun înainte de Euro. Ucraina a jucat 5-4-1 doar împotriva Germaniei și a mai folosit sistemul acesta în anumite momente în partida cu Italia, în preliminarii, atunci când a alternat 5-4-1 cu 4-3-3. Zinchenko era fundaș stânga în faza de apărare și devenea mijlocaș central în momentele de atac, așa era transformată tactica.

„Tricolorii” i-ar putea pune în dificultate pe adversari prin intermediul unui pressing agresiv

L-am pomenit pe Zinchenko, el e foarte important grație versatilității. Poate fi fundaș stânga, playmaker în fața apărării, număr 8. Polivalența lui îi permite lui Rebrov să modifice sistemul ușor. Ucraina are fotbaliști care au încredere în calitățile lor. Chiar dacă Germania a avut o posesie de 60 la sută sau de 70 la sută, în momentele în care construiau jocul, ucrainenii reușeau să îl dezvolte cu pase scurte, nu jucau lung. Echipa are capacitatea să atace pozițional, chiar dacă nu a făcut-o în meciul cu Germania, în care apărarea și contraatacul au reprezentat strategia. Cred că Rebrov a pregătit, în amicalul cu Germania, meciul pe care îl va avea cu Belgia la Euro, nu pe acela contra României.

Concluziile o să i le prezint lui Edi Iordănescu, nu vouă! Ceea ce pot să mai spun este că am urmărit Ucraina și în alte meciuri și am putut vedea că echipa a avut probleme foarte mari în Bosnia, în playoff-ul pentru Campionatul European. A fost condusă și a revenit după ce Rebrov a reacționat, tardiv după părerea mea, când l-a introdus pe Yaremchuk lângă Dovbyk și a jucat cu două vârfuri. Ucraina a suferit din cauza presingului extrem de agresiv pe care l-au aplicat bosniacii, dar unul mediu, nu avansat. Ucrainenii au fost încurcați foarte tare de agresivitatea bosniacilor”, a spus Ionuț Badea, potrivit fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare