Fanii FCSB vor fi în al nouălea cer! UEFA, încă o palmă dată lui Florin Talpan. Postarea care nu lasă loc de interpretări

Real Madrid a cucerit trofeul Champions League pentru a 15-a oară în istoria clubului, după 2-0 în finala cu Borussia Dortmund. Datorită acestui fapt, UEFA a actualizat lista tuturor câștigătoarelor celei mai importante competiții intercluburi, din 1956 până în prezent, iar asta le-a dat o veste minunată fanilor FCSB-ului.

UEFA, lovitură sub centură pentru Florin Talpan

Cei de la CSA Steaua au trimis mai multe notificări către forul continental pentru a le aduce la cunoștință celor de la UEFA deciziile magistraților din România, potrivit cărora Steaua a câștigat Cupa Campionilor. Însă, nicio schimbare nu a fost făcută.

Real Madrid a câștigat pentru a 15-a oară UEFA Champions League, iar UEFA a postat din nou pe contul oficial de Facebook și Instagram o fotografie cu toate echipele care s-au încununat de-a lungul timpului campioane ale Europei.

În ciuda faptului că instanțele de judecată au acordat CSA Steaua palmaresul în perioada 1947-1998, UEFA continuă să pună stema FCSB-ului în dreptul câștigătoarei Cupei Campionilor Europeni din 1986. FRF a anunțat că va notifica UEFA în legătură cu decizia instanțelor, după ce vor fi încheiate formalitățile legate de traducerea legalizată.

FCSB și-a bătut joc de CSA Steaua și la Londra!

Suporterii celor de la FCSB nu i-au uitat pe cei de la CSA Steaua nici cu ocazia finalei Champions League, disputată la Londra, pe colosalul „Wembley”. În apropierea stadionului, un fan al campioanei SuperLigii a decis să afișeze un sticker cu un mesaj care va produce furia nestăvilită a celor din Ghencea.

O poză cu mesajul „FCSB E STEAUA” a fost afișată pe rețelele sociale, sticker-ul respectiv fiind pus pe un gard din apropierea uriașului stadion din capitala Angliei, cu aproximativ câteva ore înaintea startului înfruntării colosale dintre Real Madrid și Borussia Dortmund.

Cu siguranță, acesta a fost un gest menit să-i enerveze la culme pe rivalii din Ghencea, cu care FCSB se află în mijlocul celui mai mare scandal din istoria fotbalului românesc.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare