Bellingham și Mourinho, moment inedit după finala Champions League! Ce i-a cerut mijlocașul lui Mourinho

 După ce a învins-o pe Borussia Dortmund, scor 2-0, Real Madrid a mai obținut încă o cupă a Ligii Campionilor. Partida a fost decisă de golurile marcate de Dani Carvajal și Vinicius Junior, în ultimul sfert de oră.

Dialog savuros între Bellingham și Mourinho

Mai multe nume importante din lumea fotbalului au fost prezente la marea finală de pe Wembley. Printre aceștia se enumeră Zinedine Zidane, Jose Mourinho, Gareth Bale, Sir Alex Ferguson, Luis Figo, Jurgen Klopp și Jay-Z.

Pasatorul decisiv la golul lui Vinicius din minutul 83, Jude Bellingham, a fost susținut din tribune de părinți și de fratele său, Jobe. La finalul meciului, englezul a decis să îi îndeplinească visul mamei sale, acela de a avea o poză cu marele antrenor portughez, Jose Mourinho.

Astfel, Jude Bellingham s-a dus la Jose Mourinho, iar dialogul a fost povestit de către jucătorul ”Galacticilor”.

„L-am întrebat pe Mourinho dacă vrea să facă o poză cu mama mea, pentru că e fascinată de el de ani de zile”, a declarat Bellingham, iar Mourinho a replicat, ”Acum semnezi cu Fenerbache”.

Jose Mourinho, acord cu Fenerbahce

Jurnalistul italian Fabrizio Romano a informat că „The Special One” a semnat în urmă cu puțin timp un contract valabil pe două sezoane cu Fenerbahce.

„Jose Mourinho tocmai a semnat contractul ca nou antrenor principal al lui Fenerbahce. După acordul verbal la care s-a ajuns în această dimineață, mutarea a fost perfectată până în iunie 2026. Doi ani de contract pentru The Special One.” a transmis jurnalistul renumit pe contul personal de X.

Va fi prima aventură a lui Jose Mourinho în partea de est a Europei. Până acum, portughezul a mai antrenat în țara sa natală, Anglia, Italia și Spania.

Jose Mourinho s-ar putea duela cu Răzvan Lucescu în sezonul următor. Tehnicianul român este dorit insistent de rivala Beșiktaș, însă „Generalul” își dorește să rămână la PAOK, în ciuda insistențelor din partea clubului turc.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare