Radu Drăgușin (22 de ani) a încheiat sezonul cu Tottenham și a revenit în România, acolo unde se pregătește de amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, apoi de EURO 2024.
Radu Drăgușin și iubita sa, plimbare cu câinele pe Arena Națională
Radu Drăgușin se bucură de zilele sale libere, după o jumătate de an intensă la Tottenham. La fel cum se întâmplă și la Londra, internaționalul român este acompaniat peste tot de iubita sa, iar cei doi au postat o imagine sugestivă pe rețelele sociale.
Concret, Radu Drăgușin și Ioana Stan au mers pe Arena Națională și și-au plimbat câinele, pe care îl au inclusiv în Anglia.

Relația lui Radu Drăgușin cu Ioana Stan datează încă de acum aproximativ trei ani și jumătate, pe vremea când fotbalistul evolua pentru Juventus Torino. Din acest punct de vedere putem spune că fundașul central este extrem de fericit și are liniștea necesară pentru a se putea pregăti la capacitatea maximă pe terenul de fotbal.
Napoli nu renunță la Radu Drăgușin
După o jumătate de sezon în care a fost rezervă la Tottenham, Radu Drăgușin a primit mai multe șanse în finalul stagiunii și a demonstrat de ce este în stare. Chiar dacă nu a mai avut evoluții constante, internaționalul român a continuat să fie urmărit de Napoli, iar italienii nu și-au luat gândul de la transferul acestuia.
Napoli l-a dorit pe Drăgușin înainte ca acesta să ajungă la Tottenham, iar napoletanii vor să profite de situația românului și se gândesc inclusiv la un împrumut al acestuia. Italienii sunt în căutarea unui fundaș central, iar Alessandro Buongiorno și Clement Lenglet sunt ceilalți apărători aflați în vizorul grupării.
„Este mai ușor de adus Radu Drăgușin, care nu a primit timpul dorit în Premier League. Fostul jucător al lui Genoa ar lua în considerare chiar și un împrumut pentru a-și regăsi ritmul de joc”, au notat italienii de la Area Napoli.