Răzvan Lucescu, dorit în Serie A! Îi poate lua locul unui antrenor legendar din această vară

Răzvan Lucescu (55 de ani) este unul dintre cei mai curtați antrenori din Europa, iar titlul câștigat cu PAOK a răsunat până în țări precum Turcia sau Italia.

Răzvan Lucescu, dorit de Cagliari

După ce Beșiktaș l-a trecut pe lista priorităților pe Răzvan Lucescu, iar oficialii clubului chiar au mers la Salonic pentru a vorbi direct cu antrenorul român, acum, Cagliari a intrat și ea pe acest fir. Italienii s-au despărțit la finalul sezonului de Claudio Ranieri, care a decis să se retragă din activitate și sunt în căutarea unui înlocuitor de calibru.

Zilele trecute a fost adus în discuție și numele lui Cristi Chivu, însă Răzvan Lucescu este cel aflat în vizorul conducerii la ora actuală.

„În ceea ce privește succesorul lui Ranieri, indicii concrete duc la Răzvan, fiul lui Mircea, care tocmai a câștigat titlul cu PAOK.

Banca lui Cagliari ar putea fi încredințată românului. E fiul faimosului antrenor Mircea, cunoscut nu numai în România, ci și în Italia. Mai presus de toate, Răzvan este un profil de antrenor care ar da un nou și intrigant calibru echipei.

Pentru a gestiona epoca post-Ranieri, Cagliari trebuie să găsească nu numai un antrenor priceput din punct de vedere tehnico-tactic, ci și unul dotat cu acea carismă aparte, care să se conecteze imediat cu nucleul puternic al galeriei lui Cagliari.”, au notat italienii.

Răzvan Lucescu, vizitat de oficialii lui Beșiktaș

Presa din Turcia notează că președintele Hasan Arat și Hüseyin Yücel au mers în Grecia și au purtat o discuție cu Răzvan Lucescu. Antrenorului român i s-au prezentat planurile celor de la Beșiktaș pentru noul sezon, dar și detalii despre proiectul pe termen lung al clubului.

Răzvan Lucescu și-a expus și el punctul de vedere, iar acum se așteaptă ca antrenorul român să dea un răspuns final, în funcție de ceea ce s-a discutat, dar și de ce îi poate oferi Beșiktaș în momentul de față. Turcii sunt optimiști că „Generalul” se va alătura echipei din această vară.

Nu îmi place să vorbesc. Sunt la PAOK, punct!”, a răspuns Răzvan Lucescu, joi, la Digi Sport.

Pe lista celor de la Beșiktaș se mai află Slaven Bilic, Nuri Șahin, Ruud van Nistelrooy sau Ole Gunnar Solskjaer.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare