Numirea lui Neil Lennon la Rapid a reprezentat o adevărată lovitură pentru fotbalul românesc, iar Dan Șucu îl vede pe antrenorul nord-irlandez o adevărată garanție a succesului.
Ross Graham a rămas în Scoția
Cu toate acestea însă, Neil Lennon s-a lovit numai de refuzuri de când a semnat în Giulești. Ross Graham, unul dintre fotbaliștii doriți de Rapid în noua eră, a ales să rămână în Scoția și a semnat pe două sezoane cu Dundee United, o nou-promovată.
Ross Graham evoluează pe postul de fundaș central și este crescut de Dundee United, astfel că legătura sa cu clubul scoțian este una strânsă și a avut prioritate în fața Rapidului.
”Iubesc clubul, orașul și fanii și mi s-a părut corect să-mi continui călătoria aici. Sezonul trecut a fost uimitor să readucem clubul acolo unde îi este locul, a fost cu adevărat special să fac parte din asta.
Antrenorul are un proiect foarte bun aici la care aștept să particip. Trebuie să mă străduiesc să obțin un loc de titular”, a transmis Ross Graham.
Al doilea refuz pentru Neil Lennon la Rapid
Concret, Lennon le-a prezentat oficialilor de la Rapid lista de achiziții, iar Stephen Welsh (24 de ani) a fost unul dintre primii fotbaliști ceruți de britanic. În cele din urmă însă, actualul fundaș central de la Celtic nu va veni în România, astfel că rapidiștii vor trebui să se reorienteze.
„Despre Welsh s-a scris că ar fi dorit de fostul său tehnician Neil Lennon la Rapid Bucureşti, însă această variantă a fost respinsă de surse din cadrul clubului Celtic”, au notat cei de la Daily Record.
Stephen Welsh este un produs 100% al celor de la Celtic. Crescut de campioana Scoției, fotbalistul este cunoscut foarte bine de către Neil Lennon, însă fotbalistul nu va putea lucra din nou împreună cu fostul său tehnician.