Jose Mourinho, supărat pe un fost mare fotbalist român! Portughezul a dezvăluit care este motivul

Aflat în aceste zile în România, acolo unde va participa la meciul de retragere al Generației de Aur, Jose Mourinho a oferit și câteva declarații pentru presa de la noi.

Cristi Chivu nu i-a răspuns la telefon lui Jose Mourinho: „L-am sunat de două ori astăzi”

Printre altele, Jose Mourinho a spus că nu vrea să vorbească despre Cristi Chivu, fostul său elev de la Inter Milano. Cei doi au rămas în relații foarte bune chiar și după ce nu au mai lucrat, însă fostul căpitan al României nu i-a răspuns la telefon lui „The Special One”, lucru care nu i-a picat bine lustitanului.

Nu vorbesc despre Chivu, l-am sunat de două ori astăzi (n.r. vineri) și nu mi-a răspuns la telefon. Sunt supărat pe Cristian, deci sunt supărat pe el”, a spus Jose Mourinho, mai în glumă, mai în serios, potrivit Sport.ro.

Transferat în vara anului 2007 de Inter de la Ajax, contra sumei de 16 milioane de euro, Chivu avea să devină un fotbalist important pentru gruparea de pe Giuseppe Meazza. În cele 7 sezoane petrecute la formația italiană, fostul fotbalist român a colaborat, printre alții, și cu Jose Mourinho, iar cei doi au păstrat o relație de prietenie.

Cristi Chivu, șanse mari să plece de la Inter Primavera

Cristi Chivu și-a început cariera de antrenor în vara anului 2018, la echipa U17 de la Inter Milano. De atunci, fostul căpitan al naționalei României a fost la clubul italian și a sperat că îi va veni rândul să fie numit la cârma primei formații, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat în cele din urmă.

Această situație l-a făcut pe Chivu să se gândească serios la viitorul lui, astfel că românul ar fi decis să înceapă o carieră la nivelul unei alte formații, însă care să nu mai fie una secundă, așa cum se întâmplă acum la Inter.

Rapid s-a interesat de serviciile tehnicianului în ultimele săptămâni, însă nu au fost demarate discuții în acest sens.

Potrivit italienilor, Inter se pregătește deja de plecarea lui Cristi Chivu. Oficialii clubului au pus ochii pe Francesco Baldini, actualul antrenor al celor de la Trento (Serie C).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare