Ionuț Radu, avertizat înaintea transferului la Como! Ce au scris italienii despre portarul român

Aflat sub formă de împrumut de la Inter la Bournemouth, Ionuț Radu (26 de ani) va schimba din nou echipa în această vară.

Internaționalul român va reveni la Inter după terminarea împrumutului, însă oficialii clubului vor căuta să-l vândă pe goalkeeper. În ultimele zile, italienii au scris despre interesul lui Como pentru Ionuț Radu, însă aceștia au avut și un mesaj important pentru „Tricolor”.

Ionuț Radu, avertizat înainte de transferul la Como

În căutarea unei echipe la care să-și relanseze cariera, Ionuț Radu poate ajunge la Como din această vară. Formația antrenată de Cesc Fabregas a promovat și va evolua în Serie A, astfel că portarul român are ocazia să demonstreze din nou de ce este în stare la cel mai înalt nivel.

Până atunci însă, jurnaliștii italieni au analizat această posibilitate și au ajuns la concluzia că Ionuț Radu nu va avea o misiune ușoară și nu va veni din postura de titular cert la Como. Românul va trebui să se lupte cu Adrian Sempre pentru un loc în primul 11.

Conform Calciostyle.it, Como intenționează să renunțe în această vară la al doilea portar al echipei, Mauro Vigorito, semn că Cesc Fabregas îi pregătește terenul lui Ionuț Radu pentru lupta cu Adrian Sempre.

Ionuț Radu, dorit de Cesc Fabregas la Como

Cariera lui Ionuț Radu nu a mers în direcția așteptată în ultimii ani, iar portarul român a schimbat echipele în fiecare sezon. Acest lucru urmează să se întâmple și în această vară, iar goalkeeper-ul este dorit în Serie A.

Potrivit presei din Italia, Como a pus ochii pe Ionuț Radu, iar oficialii clubului au cerut informații despre situația contractuală a românului. Formația din nordul Italiei a promovat în Serie A, iar trupa lui Cesc Fabregas caută să se întărească în campania de transferuri din această vară.

Va fi o vară fierbinte pentru Radu, pentru care există un puternic interes din Como. După ce au sărbătorit promovarea în Serie A, managerii clubului italian lucrează deja la întărirea echipei pentru sezonul viitor.

În ultimele zile au existat deja contacte cu anturajul jucătorului pentru a înțelege costurile mutării. S-au cerut deja informații și ideea lui Como este să îl transfere definitiv„, au notat cei de la CalcioMercato.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare