Dennis Man, dorit în Spania și Germania! Ofertele care îngreunează negocierile românului cu Parma

Dennis Man (25 de ani) va intra în ultimul său an de contract cu Parma, iar viitorul internaționalului român este unul incert la ora actuală.

Dennis Man, dorit în Spania și Germania

Concret, Parma încearcă să-i prelungească angajamentul lui Dennis Man, iar fotbalistul a cerut o mărire substanțială de salariu pentru a continua. Pe urmele fostului jucător de la FCSB se mai află echipe din Spania și Germania, iar jurnaliștii italieni sunt îngrijorați în privința negocierilor dintre patronul Kyle Krause și internaționalul român.

„Dorința celor de la Parma este prelungirea contractului, pentru a nu-l pierde pe Man (lucru valabil și în cazul lui Mihăilă), după ce patronul Krause l-a transferat pentru 15 milioane de euro (n.r. – 11 milioane de euro).

Totuși, pentru moment, acordul dintre cele două părți lipsește, după ce fotbalistul a cerut un salariu de două milioane de euro pe sezon pentru a semna un contract pe 3 ani.

De asemenea, ar exista presiune din partea unor cluburi din Spania și Germania, care îl monitorizează atent pe jucător și sunt gata să profite de situație, dacă românul nu va prelungi cu Parma.”, au notat cei de la Sport Parma.

În ultimele luni s-a vorbit despre un interes al celor de la Borussia Dortmund pentru Dennis Man.

Parma se teme că îl va pierde gratis pe Dennis Man

Sosit la începutul anului 2021 de la FCSB la Parma, Dennis Man a semnat la acea vreme un contract valabil până în iunie 2025. În momentul transferului în Italia, internaționalul român a primit un salariu de 900.000 de euro pe sezon, iar acum solicită două milioane de euro pe an pentru a continua la echipă.

De teama că îl vor pierde gratis la finalul sezonului viitor, oficialii Parmei au decis urgentarea negocierilor cu Dennis Man, astfel că rămâne de văzut dacă cele două părți vor reuși să ajungă la un numitor comun.

Reînnoirea lui Dennis Man, unul dintre cei mai importanți jucători din cursa spre Serie A, continuă să fie în centrul atenției la Parma. După cum se știe deja, atacantul român are un contract valabil până la 30 iunie 2025, iar Parma ar dori să-i reînnoiască acordul cât mai curând posibil pentru a evita pierderea lui gratuită peste un an.

Man ar fi cerut o ajustare a salariului său pentru a semna prelungirea. Alte noutăți sunt așteptate în următoarele săptămâni. Man urmează în curând să fie protagonist cu România la Campionatul European din Germania„, au notat cei de la ParmaLive.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare