Săptămâna trecută, Simona Halep a abandonat în setul secund al meciului cu Kessler McCartney, din turul 1 de la Trophy Clarins 2024.
Simona Halep a urcat 10 locuri în clasament
Aflată la al doilea său turneu, după revenirea pe terenul de tenis, Simona Halep a acuzat anumite dureri în zona genunchiului stâng și a fost nevoită să părăsească prematur turneul. Chiar și în aceste condiții, sportiva din România a avansat în clasamentul WTA și a urcat nu mai puțin de 10 locuri.
În acest moment, Simona Halep ocupă locul 1139 în clasamentul mondial, departe însă de pozițiile cu care a fost obișnuită în cariera sa. Cea mai bună clasare pentru o jucătoare din România este reprezentată de Sorana Cîrstea (locul 30).
Liderul circuitului WTA continuă să fie Iga Swiatek, urmată de Aryna Sabalenka și Coco Gauff.
Firicel Tomai, despre accidentarea Simonei Halep
Firicel Tomai a afirmat că picioarele sunt punctul forte al Simonei Halep și că accidentarea sportivei la genunchi va cântări greu în revenirea ei la cea mai înaltă formă.
„Ea nu mai reprezintă o jucătoare periculoasă să treacă peste fetele astea mai bunicele. Aici e principala ei armă. La Miami a acuzat probleme la umăr pe care, ulterior, le-a rezolvat, dar acum a venit genunchiul. Din câte cred eu genunchiul a venit după începerea colaborării cu Carlos sau în acea perioadă. Atunci a început să o supere. Eu nu mă așteptam nici la umăr, nici la genunchi. Cu atât mai mult la genunchi. Picioarele sunt arma ei și accidentarea se simte imediat.
În anii în care au trecut ea nu s-a antrenat. E destul de greu să te antrenezi când te lupți cu gândurile astea, cu procesele, acuzele. E greu să ai energie. La tenis, e ca la masă. Dacă nu te duci flămând nu ai poftă de mâncare. Trebuie să fii liniștit. Cum te duci tu când știi că poate patru ani nu joci? E greu. Trebuia să aibă liniște… Dacă ea știa că poate doi ani nu are voie să joace… Dar ea nu știa câți ani urmează. Nu s-a antrenat, cu siguranță!”, a spus Firicel Tomai, primul antrenor al româncei, pentru sport.ro.