Zeljko Kopic, mesaj clar înaintea barajului cu Csikszereda: „Suntem favoriți”. Ce a spus despre viitorul său la Dinamo

Dinamo va juca împotriva celor de la Csikszereda, luni, 20 mai, de la ora 20:00, în manșa tur din barajul pentru menținere/promovare în SuperLiga.

Zeljko Kopic: „E prima dată când joc la baraj”

La conferința de presă organizată înaintea meciului tur cu Csikszereda, Zeljko Kopic a analizat șansele lui Dinamo și a ajuns la concluzia că elevii săi pornesc cu prima șansă. Cu toate acestea, croatul crede că nu este nimic sigur în momentul de față și le-a cerut „Câinilor” să fie foarte atenți.

Întrebat despre viitorul său la Dinamo, după ce s-a scris că ar putea pleca dacă retrogradează, Zeljko Kopic a spus că, în momentul de față, vrea să se concentreze doar pe cele două meciuri.

„Le mulțumesc celor care mă întreabă de sănătate, mă simt bine. Am fost răcit, dar mi-a trecut. Suntem într-o formă bună, ne-am antrenat bine. Era important să batem UTA, am făcut un meci bun. Ne descărcăm bine la antrenament, trebuie să pregătim meciul cu Csikszereda, e o echipă bună. Trebuie să fim la nivel maxim.

Suntem favoriți, dar totul se decide pe teren. Am văzut câteva meciuri din Liga 2, Csikszereda e o echipă serioasă. Trebuie să dăm maxim în ambele manșe. Am auzit că s-au dat peste 20.000 de bilete, știu că vom avea mulți fani. E important că vom fi împreună la meci.

În alte campionate nu am mai avut baraje, e prima dată când joc la baraj. Nu îmi place să arăt că am emoții. E presiune din primul moment în care am venit. Fiecare meci a fost important, mai ales ultimele. Următoarele două vor fi cu presiune, dar trebuie să știm să ne stăpânim pentru a juca bine. Încerc să dau totul și în aceste două meciuri.

Nu știu nimic despre viitor, nu vreau să vorbesc, vom vorbi la finalul sezonului, acum mă concentrez pe aceste două meciuri”, a declarat Zeljko Kopic.

Program baraj menţinere/promovare Superligă

Meciurile tur

  • 17 mai, ora 20:00 FC Botoșani – CS Mioveni
  • 20 mai, ora 20:00 Dinamo – FK Csikszereda

Meciurile retur

  • 24 mai CS Mioveni – FC Botoșani
  • 27 mai FK Csikszereda – Dinamo

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare