În runda cu numărul 9 din play-off-ul SuperLigii, Farul Constanța și Universitatea Craiova au remizat, scor 3-3, pe stadionul din Ovidiu.
Golurile din această partidă au fost marcate de Louis Munteanu în minutele 35 și penalty în minutul 52 și Diego Queiros în minutul 55 pentru constănțeni. Pentru olteni Alexandru Mitriță a marcat în minutele 77, 90 și 90+7.
Louis Munteanu, „Înseamnă că au încredere în mine”
Louis Munteanu a reușit o dublă în meciul contra formației din Bănie, dar Gică Hagi a decis să îl scoată din teren în minutul 76. Această decizie a fost una critică pentru echipe de pe malul mării. După câteva minute, Universitatea Craiova a început ”remontada”.
Chiar dacă s-a vehiculat că fotbalistul ar putea ajunge la FCSB, Louis Munteanu a spus că nu știe nimic despre interesul roș-albaștrilor și a transmis că ar putea rămâne la Fiorentina și să lupte pentru un post de titular.
„Suntem dezamăgiți, am ieșit din lupta pentru Europa. Când suntem pe locul 4, ce să mai conteze, nu mai contează nimic, îmi doream din suflet ca atunci când plec să fim pe loc de Europa. Știu cât se muncește aici, tot ce face Mister aici. Din păcate, ăsta a fost sezonul, terminăm pe locul 4, dacă nu pe locul 5.
Nu știu nimic despre interesul celor de la FCSB. Știu că mai am contract la Fiorentina. Din ce am auzit, vor să îmi prelungească din nou. Înseamnă că au încredere în mine, vom vedea. Eu vreau să rămân acolo” a declarat atacantul celor de la Farul Constanța.
Echipele de start în meciul Farul Constanța – Universitatea Craiova
Farul Constanța (4-3-3): Buzbuchi- Sîrbu, Popescu, Gustavo, Ganea- Vînă, Queiros, Grameni- Grigoryan, Munteanu, Andronache
Rezerve: Mușat, Dussaut, Grosu, Dănuleasă, Boli, Nedelcu, N. Popescu, Casap, Deaconu, Stoian, Doicaru, Rivaldinho
Antrenor: Gică Hagi
Universitatea Craiova (4-3-3): Popescu- Vlădoiu, Silva, Zajkov, Bancu- Houri, Crețu, Mekvabishvili- Danciu, Ivan, Mitriță
Rezerve: Lazar, Ndong, Soiri, Mateiu, Bană, Koljic, Markovic, Blesa, Cîmpanu, Barbu, Badelj, Căpățînă
Antrenor: Costel Gâlcă