Meciul FCSB – CFR Cluj din penultima etapă a play-off-ului acestui sezon de Superliga a doborât recordul all-time de asistență pe Arena Națională.
Această partidă a consemnat premierea oficială a roș-albaștrilor drept noii campioni ai României, așa că era pe undeva de așteptat ca interesul pentru acest joc să fie unul uriaș.
Suporterii noii campioane a României au setat un nou record de asistență pe Arena Națională cu ocazia meciului FCSB – CFR Cluj
De altfel, s-a anunțat încă dinainte de startul jocului că toate biletele puse în vânzare au fost epuizate. Astfel, în timpul partidei a venit doar confirmarea oficială a acestui fapt.
Conform anunțului făcut de crainicul prezent pe cel mai mare stadion al țării la acest meci, în tribunele Arenei Naționale au fost prezenți nu mai puțin de 54.673 de oameni, record absolut.
Precedenta bornă din acest punct de vedere fusese setată la un meci disputat de echipa națională a României în compania Finlandei, în preliminariile pentru EURO 2016. Atunci, pe Arena Națională s-a înregistrat o asistență de 54.364 de spectatori, conform datelor oficiale furnizate la acel moment.
Anunțul triumfalist făcut de Gheorghe Mustață înaintea acestei partide
Fanii prezenți pe stadion la această partidă au generat o atmosferă de senzație în startul jocului, atunci când au realizat o scenografie întinsă pe întreaga arenă. Această „desfășurare de forțe” a fost oricum anunțată de Gheorghe Mustață, liderul „Peluzei Nord”, cu doar câteva ore înainte de startul jocului.
„Acum suntem bucuroși, acum nu mai suntem emoționați. Simt bucurie pentru suporteri, care au cumpărat peste 50.000 de bilete. Cred că în acest moment am demonstrat cine e Steaua.
Dacă cineva vrea să vadă adevărata Steaua să se uite în tribune și să vadă fața echipei care a continuat activitatea din 1947. Asta e Steaua! Restul nu ne mai interesează. Din punctul meu de vedere, acești oameni sunt iubitori ai echipei Steaua! Nu ai echipei CSA.
Am fost cu CSA acum câțiva ani. De când s-a desprins această echipă de Clubul Sportiv al Armatei se numește Steaua. Cine nu vrea să creadă că această echipă a continuat activitatea secției de fotbal să se uite și să vadă că adevărata Steaua e în Liga 1. Ce spun gloriile sau alții e neinteresant.
Va fi sold out, s-au vândut pe tot stadionul, inclusiv la peluza opusă. E bătut deja recordul, 100%. Va fi o coregrafie frumoasă în tot stadionul şi sperăm ca toţi suporterii să se încadreze în ceea ce vrem să facem şi să fim alături de noi, ca să iasă ceva frumos.
La fiecare meci, cozi, acum încă e mică, dar s-au vândut aproape toate online. Dacă vom juca în Ghencea, cu siguranţă se umple. Dacă aici sunt peste 50.000, Ghencea e mică”, a spus el.