CFR Cluj a învins-o pe Rapid, pe teren propriu, scor 3-2, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului SuperLigii. Claudiu Petrila, jucătorul Rapidului și fostul jucător al lui CFR Cluj, nu știe de ce echipa sa este într-un moment atât de critic.
Claudiu Petrila, „Nu reușim să câștigăm chiar dacă jucăm bine și dominăm”
Dan Petrescu a revenit cu victorie pe banca echipei din Gruia, în timp ce giuleştenii rămân fără victorie în play-off. Giuleștenii au acumulat un singur punct în tot parcursul play off-ului. După finalul partidei, Claudiu Petrila a fost prezent la interviuri, iar acesta nu știe de ce echipa lui este într-o astfel de poziție.
„Doar noi putem să trecem peste pasa asta proastă și trebuie să o facem, pentru că suntem Rapid. Avem ocazii, dar să le fructificăm. Mai avem două meciuri și trebuie să le câștigăm, dacă putem…” a declarat Petrila.
Acesta a comentat și decizia galeriei de a nu face deplasarea la Cluj pentru a-și încuraja echipa.
„Am început play-off-ul foarte slab acasă, iar apoi au urmat numai rezultate slabe. E greu și pentru suporteri să vină pentru noi în toată țara, iar noi să nu-i facem fericiți. Îi respectăm, orice ar face. Noi le-am oferit numai supărare”, a declarat Claudiu Petrila după CFR Cluj – Rapid 3-2.