ISIS ameninţă UEFA Champions League! Organizația islamistă indică patru stadioane pe care, începând de azi, se vor disputa sferturile de finală și face apel la comiterea de masacre în aceste locații.
„Ucide-i pe toți” – este mesajul teroriştilor.
Care sunt ţintele ISIS
Pe afișul postat în mediul online acolo sunt trecute cele patru stadioane luate la țintă: Emirates Stadium pentru Arsenal-Bayern, Santiago-Bernabeu pentru Real Madrid-Manchester City, marţi (ora 22.00), Parc des Princes pentru PSG-Barcelona şi Wanda Metropolitano pentru Atlético-Dortmund, miercuri (ora 22.00).
Nivelul de alertă este, în prezent, la nivelul 4 din 5 în Spania. Sub alertă maximă de securitate sunt și Italia și Franța încă de la finalul lunii trecute, imediat după atacul din Moscova.
Ministerul spaniol de Interne a anunţat că a pus în funcţiune toate „sistemele de alertă”. Astfel a fost conceput un vast dispozitiv de securitate pentru meciurile care se vor disputa în capitala spaniolă.
„În ceea ce priveşte prevenirea ameninţării teroriste, forţele şi organismele de securitate ale statului şi-au activat toate sistemele de alertă şi de protecţie, precum şi toate mecanismele de reacţie, pregătite şi dispuse”, a precizat Ministerul de Interne.
Pericol şi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Franța, care va găzdui Jocurile Olimpice în această vară, a declanșat cel mai înalt nivel de alertă teroristă „ca măsură de precauție” imediat după atentatul comis de ISIS-K la Moscova, soldat cu aproape 150 de morți.
Teroriștii islamiști par a fi luat din nou în vizor Europa, mai ales după declanșarea războiului Israelului împotriva organizației Hamas.