La câteva zile după debutul la naționala României, povestea lui Marius Corbu se vede și din afara terenului. Nu doar prin minutele jucate cu Polonia, ci prin amintirile unui om care l-a cunoscut când era copil și care încă vorbește des cu el. Barna Bajko, antrenorul alături de care mijlocașul a crescut la academia din Miercurea Ciuc, descrie un fotbalist pentru care familia, credința și munca au rămas apropiate, chiar după ce cariera l-a dus în alte țări.
Corbu a intrat în minutul 67 al partidei cu Polonia, disputată sâmbătă, 14 noiembrie 2026, în locul lui Ianis Hagi. România a câștigat cu 2-1, iar pentru mijlocașul de 24 de ani a fost prima apariție la reprezentativa de seniori. Meciul oferă contextul actual al portretului, dar amintirile despre copilărie și familie sunt cele care explică relația păstrată cu oamenii din jurul său. Nu este vorba despre un eveniment familial nou, ci despre detalii rememorate acum de fostul său antrenor.
Bajko spune că a început să lucreze cu Marius în jurul anilor 2012–2013. Îl cunoștea deja pe tatăl băiatului, Cornel Corbu, care jucase și el fotbal. Acesta l-a adus pe copil la antrenament, iar tehnicianul a decis să îl păstreze în grup după prima ședință. Calitatea cu care lovea mingea i-a atras atenția imediat. Privind înapoi, Bajko își amintește nu doar talentul, ci și felul în care băiatul își organiza ziua.
După școală, Marius mergea, în relatarea antrenorului, la capelă să se roage. Apoi lua un sac cu mingi din magazie, exersa singur, participa la antrenamentul echipei și rămânea uneori să lucreze și după încheierea lui. Seara își făcea temele. Este imaginea unui program încărcat, povestit de cineva care l-a urmărit îndeaproape în anii de formare, nu o rețetă pe care fotbalistul ar fi recomandat-o altor copii.
Legătura dintre credință și viața de acasă apare constant în amintirile lui Bajko. El spune că familia lui Corbu este credincioasă și amintește că mama fotbalistului era implicată în activitatea bisericii din sat. Antrenorul nu se declară sigur că aceasta are și acum aceeași activitate, așa că informația nu poate fi transformată într-o ocupație actuală confirmată. Despre tată spune că a fost pompier. Sunt detalii personale pe care fostul antrenor le-a oferit în portretul publicat luni, 16 noiembrie, nu informații despre schimbări recente în familia jucătorului.
Originile din județul Bacău și anii petrecuți la academia lui Csikszereda formează două repere ale traseului lui Corbu. În loc să reducă această poveste la etichete despre apartenență, portretul pune în prim-plan rutina copilului care mergea la școală, se antrena și ținea aproape de familie. Faptul că a ajuns să joace pentru România este important sportiv; felul în care a păstrat legăturile construite în perioada junioratului adaugă o dimensiune personală succesului.
Bajko povestește și un episod mult mai puțin solemn, de la un turneu la Reghin. După ce le ceruse copiilor să stingă luminile, s-a trezit cu o pungă plină cu apă căzută lângă el. Nimeni nu a recunoscut inițial întâmplarea, însă Marius a spus până la urmă că el o aruncase. Antrenorul evocă episodul ca pe o năzbâtie din copilărie și spune că, în rest, îl știa pe Corbu drept un băiat respectuos. Amintirea nu schimbă imaginea muncii de fiecare zi; o face doar mai puțin rigidă.
Relația dintre cei doi nu s-a oprit odată cu plecarea fotbalistului de la academie. Bajko spune că vorbesc aproape zilnic, că a fost invitat să îl viziteze în Cipru și în Ungaria și că primește de la el fotografii cu familia și cu fiul său. Nu a oferit în acest interviu detalii despre copil care ar justifica alte afirmații despre vârsta ori viața lui privată. Ce se poate spune este că fostul antrenor vorbește despre o apropiere păstrată în timp, în ciuda distanței dintre orașele în care au ajuns.
În seara meciului cu Polonia, Bajko a urmărit partida la televizor. Când a văzut că Marius intră pe teren, și-a chemat soția să urmărească împreună momentul. Pentru el, debutul a avut încărcătura unui vis împlinit, după anii în care îl văzuse pe copil antrenându-se la Miercurea Ciuc. Reacția aparține fostului antrenor și nu trebuie confundată cu o declarație a familiei lui Corbu despre meci.
Astăzi, Corbu joacă la Ferencváros, iar debutul pentru România adaugă o etapă nouă carierei sale. Portretul lui Bajko nu promite ce va urma în echipa națională și nici nu poate stabili cât din reușită se datorează unei singure influențe. Arată însă ceva mai concret: un fotbalist care, potrivit omului care l-a pregătit copil fiind, continuă să îi scrie și să îi trimită vești despre familia sa. În spatele primelor minute în tricoul României rămâne această legătură între începuturile de la academie și viața de acum.

