Josue Homawoo, pe cai mari la Standard Liege. Elevul lui Rednic a reacționat, după victoria din prima etapă de campionat

Cu Josue Homawoo – togolezul venit după despărțirea de Dinamo – pe gazon, Standard Liege s-a impus în prima rundă a campionatului Belgiei. Trupa lui Mircea Rednic a avut câștig de cauză în deplasarea de pe terenul nou-promovatei RAAL La Louviere, scor 2-0. Thomas Henry, în minutul 5, și Marco Ilaimaharitra, în minutul 39, de la punctul cu var, au adus succesul lui Standard Liege.

După fluierul final al partidei cu RAAL La Louviere, fundașul central Josue Homawoo, în vârstă de 27 de ani, a oferit o declarație.

Josue Homawoo, după debutul cu dreptul la Standard Liege: „Am încercat să dau totul”

Prestația lui a fost una reușită. Josue Homawoo a primit nota 8.4 din partea portalului Sofascore, cea mai mare dintre cele acordate jucătorilor care s-au aflat pe gazon. Evoluția ex-„câinelui roșu” i-a adus acestuia titlul de „omul meciului”.

Aflat în fața jurnaliștilor, apărătorul african a apreciat că începutul de partidă a fost foarte bun. În accepțiunea lui Homawoo, prima repriză a fost mai reușită decât cea de-a doua. Aspect clar, dacă ne raportăm la faptul că Standard Liege a marcat ambele goluri în partea de debut.

Josue Homawoo a mărturisit că a încercat să dea tot ce are mai bun pe gazon, chiar dacă a rămas în urmă cu pregătirea, lucru cauzat de venirea sa târzie de la Dinamo.

„Am început foarte bine. Prima repriză a fost clar mai reușită decât a doua. Am încercat să dau totul, în ciuda faptului că am ajuns târziu la pregătiri”, a comunicat togolezul, conform digisport.ro.

  • 900.000 de euro – cota de piață a lui Josue Homawoo.
  • 62 de meciuri, un gol și două assist-uri și-a trecut acesta în cont la Dinamo, anterior venirii la Standard Liege.

Mircea Rednic, antrenorul lui Josue Homawoo, în „război” cu presa din România

După conferința de presă la care a afișat o stare pozitivă și a făcut și glume, Mircea Rednic, tehnicianul de la Standard Liege, cel care l-a convins pe Josue Homawoo să vină în Belgia, a fost contactat de Sport Pe Surse.

După ce a fost felicitat pentru debutul cu dreptul, „Puriul” a spus că nu are de gând să discute cu presa din România. Consideră că a fost nedreptățit în țară, ținând să transmită că va demonstra cine este cu adevărat în antrenorat.

„Nu vreau să discut cu presa din România. S-a tot vorbit despre comisioane, că sunt un antrenor terminat. Lăsați, o să arăt eu cine e Rednic! Nu vreau să dau interviuri, nu sunt interesat”, a avut de zis Mircea Rednic.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare