Marius Ștefănescu a semnat deja cu U Cluj, conform cuvintelor exprimate de Gigi Becali în mod public după meciul FCSB – Farul, scor 1-2.
Basarab Panduru, fostul internațional „tricolor”, și-a spus părerea despre transfer și, fără să ezite, a catalogat afacerea drept „un moft” al ardelenilor. Motivul? Ei îl au deja în banda dreaptă pe Issouf Macalou.
Dinamo, destinația potrivită pentru Marius Ștefănescu: „Acolo avea loc”
„Șepcile roșii” au intrat pe fir, după ce Gigi Becali bătuse palma cu Dinamo întru realizarea mutării extremei în alb și roșu. Panduru nu a înțeles decizia clujenilor de a-l transfera pe Marius Ștefănescu. În plus, a dat un verdict: Sabău are nevoie de un atacant, nu de o aripă dreapta.
Mai mult decât atât, el a explicat că varianta Dinamo era mult mai ok pentru aripa care momentan se află sub comanda lui Elias Charalambous. De ce? Deoarece Ștefănescu „avea loc” acolo, pe când la U Cluj lucrurile stau diferit, întrucât Macalou este un concurent de top.
„Andrei Nicolescu spunea că îi cam fură pe toți jucătorii lor. Ei pun ochii pe câte un jucător și pleacă în altă parte. Aici mi se pare aceeași chestie. Din ce am înțeles, Gigi l-a sunat pe Nicolescu, i-a cerut 300.000 de euro, dar i-a zis să se înțeleagă cu jucătorul. Până la urmă, intră Clujul.
Clujul, sincer să fiu, mai degrabă are nevoie de vârf. E Lukic acolo, dar poate să joace titular? Thiam, când era Blănuță, juca într-o parte. Ei au acolo, pe dreapta. Cred că Ștefănescu e un moft mai degrabă pentru U Cluj. Mi se pare un moft! La Dinamo avea loc. Dacă vrei să joci, la Dinamo cred că trebuia. La U Cluj ai adversar care e bun, mie îmi place Macalou”, a declarat fostul fotbalist la Prima Sport.
Anunțul lui Gigi Becali: „Mi-a zis MM că a semnat”
După cum am precizat în rândurile de mai sus, Gigi Becali este cel care a dezvăluit că Marius Ștefănescu a bătut palma cu U Cluj:
„Ștefănescu? Am înțeles că a semnat cu U Cluj. Așa mi-a zis MM (n.r. Mihai Stoica). 300.000 (n.r. de euro) e prețul, ne-au făcut ofertă cei de la U Cluj. Atât i-am cerut și lui Dinamo.
Am avut ofertă și din Turcia, 300.000 împrumut plus încă 300.000 dacă îl transferă definitiv. Când nu mai vreau un jucător, gata, scap de el. Poate să îl ia și CFR, oricine, dacă nu-l mai vreau”.
E evident că „studenții” au pus la bătaie un pachet salarial mai atractiv pentru jucătorul de atac, din moment ce el a ales-o pe U Cluj în detrimentul lui Dinamo.
- 1.200.000 de euro – cota de piață a lui Marius Ștefănescu. Gigi Becali scapă de el în schimbul a 300.000 de euro.
- 49 de meciuri, nouă goluri și patru pase decisive și-a trecut în cont extrema de 26 de ani la FCSB.
- Gigi Becali l-a transferat pe Marius Ștefănescu vara trecută, de la Sepsi, contra sumei de 1.300.000 de euro.