Denis Alibec, experimentatul atacant în vârstă de 34 de ani, s-a întors în această vară la FCSB, după plecarea de la Farul Constanța. Internaționalul „tricolor” a revenit cu gânduri mari în roșu și albastru. Alibec vrea titlul, dar și o calificare în faza principală din Champions League.
Declarație interesantă din partea lui Denis Alibec, vârful de la FCSB: „Am vreo 50 de perechi”
În cadrul unui interviu acordat pentru eAD, jucătorul cu profil ofensiv a expus marile sale pasiuni. Cunoscut pentru faptul că este cucerit de jocurile pe PC sau pe consolă, Denis Alibec mai are o plăcere nevinovată. Este vorba despre cumpărături. Alibec face mult shopping, chiar dacă nu poartă anumite articole vestimentare achiziționate.
El a povestit că are în jur de 50 de perechi de adidași. A plătit, cu siguranță, bani frumoși pentru respectivele articole. Totuși, s-a oprit în acest sens și a trecut mai nou la tricouri și la alte haine și accesorii specifice anotimpului curent.
„(n.r. Care e plăcerea ta nevinovată?) Shopping-ul, cred. Fac foarte mult shopping. Chiar dacă nu le port, îmi place să cumpăr chestii.
(n.r. Ce obiect vestimentar predomină?) Adidașii, cred. Am vreo 50 de perechi. Dar cu adidașii m-am oprit și am trecut la tricouri și la chestii de vară”, a comunicat Denis Alibec.
Denis Alibec: „Mi-aș dori să trăiesc ce n-am trăit niciodată”
Tot pe durata unui interviu, fotbalistul de atac a transmis că marele său vis după revenirea la FCSB e reprezentat de calificarea pe tabloul principal din UCL. Alibec a spus asta la începutul lunii iulie și s-a arătat foarte încrezător în potențialul roș-albaștrilor:
„Mi-aș dori să trăiesc ce n-am trăit niciodată, adică să joc în Champions League. Cred că avem o echipă foarte bună, cu mulți jucători importanți, și cred că putem face o figură frumoasă anul acesta.
Echipa este foarte schimbată, cu un grup foarte unit. Se vede că au făcut performanță, sunt foarte încrezători și se vede că pot face orice”.
Totodată, el a admis că a comis unele greșeli la prima experiență în roșu și albastru, consemnată în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018: „Atunci mi se părea că-s cel mai bun din lume, mă certam cu toată lumea. Dacă nu-mi convenea ceva, spuneam, acum am învățat să gestionez lucrurile acestea și mi-am dat seama că totul depinde de mine, nu de altcineva”.
În finalul declarației, Denis Alibec a devoalat că Gică Hagi i-a transmis să plece la FCSB: „Mi-a spus să merg cu inima împăcată, că asta ar face și el. Probabil e ultima mea șansă să joc în Champions League, pentru că am o vârstă”.