Pariul făcut de Dan Petrescu în meciul tare dintre Rapid și CFR Cluj: „La pauză, le-am spus asta”

Dan Petrescu, experimentatul antrenor de la CFR Cluj, s-a arătat mulțumit în urma duelului cu Rapid, încheiat cu o remiză, scor 1-1, în etapa a doua din noul sezon de SuperLiga, pe terenul bucureștenilor. Virgiliu Postolachi a deblocat tabela de marcaj pentru ardeleni în minutul 25, iar Elvir Koljic a adus egalarea imediat după startul reprizei secunde.

Dan Petrescu, după Rapid – CFR Cluj 1-1: „Le-am spus că se vor panica dacă nu înscriu în primele 15 minute din repriza a doua”

Tehnicianul „feroviarilor” a dezvăluit ce le-a transmis elevilor săi la pauză. Dan Petrescu a spus că giuleștenii vor pune în scenă un asediu în primele 15 minute din partea a doua, ideea fiind ca jucătorii lui să reziste, întrucât adversarii se vor precipita în cazul în care nu vor înscrie.

Din păcate pentru cei de la CFR Cluj, trupa lui Costel Gâlcă, după îndemnul galeriei, „Jucați fotbal!”, exprimat la pauză, a egalat în al doilea minut al reprizei #2.

Dan Petrescu a analizat și golul încasat. Totodată, i-a lăudat pe Postolachi și pe Sfait, vorbind și despre următorul meci din preliminariile Europa League, cu Lugano.

În finalul discursului său, Dan Petrescu s-a exprimat în legătură cu situația lui Louis Munteanu. L-a lăudat din nou pe atacantul de la CFR Cluj, spunând chiar că e posibil ca un astfel de vârf să nu mai poată fi găsit în următorii 10 ani.

Dan Petrescu: „Cât timp Louis Munteanu e aici, mă gândesc că e aici. Dacă pleacă, va fi greu”

„Am fost foarte mulțumit de cum am jucat în prima repriză. În repriza a doua, știam că primele 15 minute vor fi cele mai grele. La pauză, le-am spus să rezistăm, că se vor panica dacă nu înscriu.

Cârcei parcă aveau mai mulți ei decât ai noștri, dar e greu pe căldura asta. Trebuie să spunem că rezultatul e bun, am jucat în deplasare.

(n.r. Despre golul Rapidului) Poate și portarul ar fi putut să respingă altfel… Ne-a surprins pe toți, nu mă așteptam să începem atât de slab. Dobre e valoros, e în formă, aleargă mult.

Și Postolachi și Sfait au avut ocazii, sunt buni. Mie mi-au plăcut amândoi. Îmi pare rău că s-a accidentat Postolachi. A făcut un meci foarte bun.

Problema noastră e că următorul meci va fi pe sintetic (n.r. în Europa League). Sunt multe istorii cu acest sintetic, mie nu îmi place. Mie, ca jucător, nu mi-ar fi plăcut. Lugano nu are meci oficial, din punctul ăsta de vedere suntem avantajați.

(n.r. Despre vedeta CFR-ului, aflată la un pas de plecare) Un atacant ca Louis Munteanu… Posibil 10 ani să nu mai găsim. Cât timp e aici, mă gândesc că e aici. Dacă pleacă, va fi greu. Depinde de el și de club. Eu înțeleg pe toată lumea. E un băiat excelent. După un an, îl știu foarte bine. Sunt foarte fericit de atitudinea lui la antrenamente și la meciuri”, a declarat Dan Petrescu la microfonul Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare