Vrea Dan Petrescu să rămână Louis Munteanu la CFR Cluj? Tehnicianul ardelenilor a răspuns și i-a transmis atacantului un mesaj

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit despre vedeta din lotul său, Louis Munteanu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Rapid.

Cele două grupări din SuperLiga, prezente în play-off-ul precedent, se vor duela în etapa #2 din sezonul 2025/2026, duminică, 20 iulie, de la ora 21:30, în Giulești. „Feroviarii” au trecut cu emoții de Unirea Slobozia în runda inaugurală, scor 2-1, în timp ce elevii lui Costel Gâlcă au învins nou-promovata FC Argeș la Mioveni, 2-0.

Dan Petrescu s-a exprimat în legătură cu situația lui Louis Munteanu, „perla” de la CFR Cluj

Dan Petrescu l-a lăudat pe Louis Munteanu, aflat pe picior de plecare. Transferul acestuia ar putea deveni cel mai scump din istoria SuperLigii. Nelu Varga, finanțatorul de la CFR Cluj, a dezvăluit că internaționalul român poate ajunge în Franța în următoarele zile.

„Principalul” deținătoarei Cupei României a transmis că vrea ca Louis Munteanu să rămână în Gruia, însă știe că situația nu depinde de el. Totodată, Petrescu i-a dat un sfat atacantului – să se gândească serios la carieră, la viitor, dar și la actuala sa echipă.

„Eu vorbesc cu jucătorul, băiatul are un comportament peste așteptările mele, vă spun sincer. E foarte serios, vrea să joace, nu se gândește că se accidentează. Mie mi-a fost teamă să-l bag, mă gândeam să nu piardă șansa, dacă are într-adevăr o ofertă.

Vrea să joace, va fi în lot la meciul cu Rapid. După, mă depășește pe mine. Dan Petrescu își dorește ca Louis Munteanu să rămână, dar dacă are o ofertă foarte bună, îi urez baftă. Să se gândească la cariera lui, dacă e bine și pentru club, să fim bine și noi financiar, să nu mai avem probleme”, a comunicat cel poreclit „Bursucul” în fața jurnaliștilor.

În prezent, Louis Munteanu are o cotă de piață de cinci milioane de euro pe Transfermarkt. El a fost desemnat golgheterul ediției precedente de SuperLiga, cu 23 de goluri înscrise, dintre care doar patru de la punctul cu var.

Ultima declarație dată de Nelu Varga în povestea plecării lui Louis Munteanu

„Eu niciodată nu am pomenit niciun nume. Eu știu clar ce ofertă avem, ce discuții avem și știu foarte clar că m-a rugat acel club să nu vorbim. Eu de-asta nu vorbesc. Pe mine nu mă interesează reclama. Mă interesează să ne facem treaba.

Atât noi, cât și ei, avem un țel comun: să nu distorsionăm informația. Nu vrem să se publice nimic înainte de a se face totul ca la carte, profesionist. La niciun club mare din lumea asta nu se vorbește înainte de a se face un transfer. Se pregătește, se fac lucrurile tacit și, când se semnează, se anunță.

Este vorba despre un club din Franța care, până în momentul de față, este cel mai serios din punct de vedere al profesionalismului. Am înțeles că își vor rezolva zilele astea niște chestiuni, apoi ne vom pune la masa negocierilor, ca băiatul să plece la vizita medicală.

Eu nu am pomenit niciodată numele clubului. Am spus doar Franța. Am spus doar că e o echipă de top din Franța. Eu nu știu cine a verificat. Eu nu am pomenit vreun nume. Este vorba despre un interes concret din Franța și din Spania, dar spaniolii au renunțat pentru că nu au ajuns la suma cerută de mine. În pole-position e Franța”, a spus șeful din Gruia, în urmă cu mai bine de 24 de ore.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare