Ioan Andone, pariu fenomenal legat de Alex Musi, noul jucător de la Dinamo: „Va înscrie între…”. EXCLUSIV

Ioan Andone a vorbit cu jurnaliștii Sport Pe Surse despre debutul lui Dinamo în noul sezon de SuperLiga. Totodată, fostul mare fotbalist și antrenor din „Ștefan cel Mare” și-a spus părerea despre Alex Musi, tânărul jucător de atac transferat în fereastra de mercato curentă de la FCSB. „Ando” a lansat un pariu important în legătură cu noua speranță de sub comanda lui Zeljko Kopic.

Ioan Andone este sigur: „Musi va înscrie între 12-14 goluri”

Musi a început cum nu se putea mai bine: gol la debut în tricoul lui Dinamo. El a punctat în deplasarea de la Miercurea Ciuc. Musi a semnat prima reușită a „câinilor”, cea prin care „haita” a redus din diferența afișată pe tabelă. Reamintim că nou-promovata i-a condus pe bucureșteni cu 2-0, nereușind însă să țină de rezultat. Duelul s-a încheiat cu o remiză, 2-2.

Ioan Andone a transmis că Alex Musi va marca cel puțin 12-14 goluri în actualul sezon. I-a plăcut cum s-a mișcat tânărul contra lui Csikszereda, dar așteaptă mai multe din partea lui.

Totodată, cel poreclit „Fălcosul” a afirmat că Dinamo a arătat foarte bine în deplasare, excluzând, bineînțeles, primele 10-15 minute din ecuație, când „câinii” lui Kopic au primit două goluri.

„Începutul de joc a fost prost, primele 10-15 minute. În rest, Dinamo a fost foarte în regulă. A avut ocazii, a avut posesie… Cred că începutul a avut la bază și o relaxare a lor, că au jucat cu o nou-promovată. Pentru că s-au schimbat după, au avut foarte multe ocazii de gol.

(n.r. Musi v-a plăcut?) Da, da, dar poate mult mai mult. Poate să evolueze mult mai bine. O să vedem, eu spun că în 3-4 luni va înscrie între 12-14 goluri. Când un mijlocaș înscrie de 12-14 ori… E foarte bine”, a comunicat Ioan Andone.

„Ando” se bucură pentru Giani Kiriță, care va deschide o școală de fotbal în apropierea Arenei Naționale: „Am mare încredere”

Totodată, ex-tehnicianul lui Dinamo a fost întrebat ce părere are despre școala de fotbal pe care o va deschide Giani Kiriță. Fostul fotbalist al „câinilor roșii” a oferit – în exclusivitate pentru Sport Pe Surse – detalii importante despre planul lui.

Ioan Andone îl apreciază pe Giani Kiriță și are încredere că foștii mari jucători pot contribui enorm la dezvoltarea micuților.

(n.r. Despre școala de fotbal pe care o va deschide Giani Kiriță) Giani a fost un fotbalist bun și este un băiat foarte bun. A învățat multe la Dinamo, dar și în străinătate, ca mulți alții care sunt implicați acum în asta.

E Marica, e și Mutu… Am mare încredere că foștii fotbaliști pot schimba mentalitatea la nivelul juniorilor. E foarte important cum crești, e crucial. Giani e un om foarte ambițios, este un lucru foarte bun că foștii fotbaliști investesc în asemenea proiecte”, a declarat Ioan Andone, în dialog cu Sport Pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare