Mircea Lucescu, selecționerul naționalei României, a oferit recent un interviu amplu, în care a atins mai multe subiecte de maxim interes. Printre altele, „Il Luce”, în vârstă de 79 de ani, a dezvăluit cum vorbește în vestiar cu elevii lui și cum reușește să-i motiveze pe aceștia să dea tot ce au mai bun pe suprafața de joc.
Mircea Lucescu s-a deschis în fața publicului larg: „Le spun că…”
Sub comanda reputatului antrenor, România a bifat două victorii și două înfrângeri în preliminariile pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii” au învins San Marino, 5-1, și Cipru, 2-0, și au cedat cu Bosnia, 0-1, și în Austria, 1-2.
Deși rezultatele nu au fost cele dorite, Mircea Lucescu a devoalat că are numai cuvinte frumoase la adresa fotbaliștilor primei reprezentative a țării noastre.
„Revin la filozofia mea: educație, atitudine, disciplină și selecție. Le spun că selecția i-a adus aici. Voi sunteți cei mai buni jucători. Apoi urmează instruirea, jocul și rezultatele. Dacă le faci pe astea, rezultatul e pozitiv totdeauna. Astea creează grupul. Ca să câștigi meciurile trebuie să ai un grup de prieteni. Și la meciul cu Austria, la golul al doilea puteau să facă un pas ca să evite.
Trebuie să îi aduci pe jucători să se sacrifice. Marius Lăcătuș a fost un exemplu complet. Îi mânca pe teren pe toți. În Liga Națiunilor i-am avut pe toți, apoi am pierdut din jucători. Media de vârstă e de 26 de ani. E momentul cel mai favorabil performanței. Cu jucătorii de 26-27 de ani se câștigă titluri”, a declarat „Il Luce” pentru digisport.ro.
Lucescu a explicat de ce a mizat pe Moldovan în detrimentul lui Niță
În cadrul aceleiași intervenții, Mircea Lucescu a oferit explicații cu privire la hotărârea sa de a-l trece pe experimentatul Florin Niță pe linie moartă. Titular contra Bosniei la debutul în preliminarii, portarul a fost lăsat pe bancă după aceea, iar selecționerul a spus de ce s-a întâmplat asta.
„De ce l-am ținut pe Niță? Când a intrat (n.r. cu Bosnia), fiind un tip extrem de emotiv, 3-4 pase imediat le-a dat la adversar. Când joci în felul ăsta, înseamnă că accepți că ești mai slab decât adversarul, îi dai mingea și vine peste tine. Repriza a doua, apoi, am dominat categoric. Am avut 72% posesie. Ei au fost extraordinar de receptivi.
Dacă nu aveam atâtea accidentări, nu aveam probleme să câștigăm cele două meciuri (n.r. cu Bosnia și Austria). Dar când joci fără Drăgușin, Man, Stanciu, Mihăilă, Coman, Ianis Hagi… În fotbal, lucrul cel mai important e ca jucătorii să vorbească aceeași limbă pe teren. Eu am foarte mare încredere în ei”, a adăugat Lucescu.