Mirel Rădoi s-a săturat și a pus tunurile pe Mihai Rotaru: „Se pare că vorbesc singur”!

Mirel Rădoi, antrenorul de la Universitatea Craiova, a avut un mesaj pentru Mihai Rotaru, finanțatorul clubului. Oltenii au bifat câteva veniri în fereastra de mercato curentă, dar au și pierdut suficienți jucători importanți.

Craiova își propune să cucerească titlul în sezonul 2025/2026 de SuperLiga, după ce a sperat degeaba la împlinirea acestui deziderat în precedentul campionat, însă Mirel Rădoi nu este deloc încântat de modul în care a decurs campania de transferuri până în prezent.

Mirel Rădoi pune presiune pe umerii lui Mihai Rotaru: „Pierdem timp important”

„Principalul” alb-albaștrilor consideră că echipa din Bănie a pierdut deja prea mult timp, într-o perioadă extrem de importantă din toate punctele de vedere. Mirel Rădoi nu s-a ferit de cuvinte și a lansat un reproș în mod public la adresa conducerii.

„Vor mai urma jucători. Îi așteptăm. Deja cred că a trecut foarte mult și pierdem timp important, pentru că suntem în perioada de acumulare.

Nu avem jucători, nu putem să acumulăm din punct de vedere fizic, tactic, iar lucrurile vor fi mai greu de gestionat.

Nu e ușor să aduci jucători, mai ales de atac. Ei trebuie să vadă ce jucători au în spatele lor, care sunt jucătorii care pot intra în combinație, care pot pasa în profunzime.

Încerc cumva să explic conducerii lucrurile astea, dar se pare că deocamdată vorbesc cam singur. Totuși, să sperăm că jucătorii vor veni cât mai repede.

Noi am găsit jucătorii. Din ceea ce mi s-a dat, am ales jucătorii. Depinde acum de conducere să îi transfere cât mai repede”, a declarat tehnicianul Craiovei, citat de sport.ro.

Bursa transferurilor la Craiova

  • Veniri: Mihnea Rădulescu (Petrolul), David Matei (CSA Steaua), Samuel Teles (Oțelul), Luca Băsceanu (Farul, va sosi în scurt timp în Bănie), Alexandru Crețu (Al Wehda), Tudor Băluță (Slask Wroclaw)
  • Reveniri: Andrei Ivan (Adanaspor), Jovan Markovic (Oțelul), Jalen Blesa (Dinamo Batumi)
  • Plecări: Alisson Safira (Santa Clara, împrumut expirat), Gjoko Zajkov (liber), Jovo Lukic (liber), David Lazar (FC Argeș), Ștefan Bană (împrumut Oțelul Galați), Alexandru Mitriță (FC Zhejiang), Takuto Oshima (FC Noah)

Mulți fani ai Craiovei au făcut reproșuri, după plecarea lui Takuto Oshima

Clubul Universitatea Craiova a oficializat despărțirea de Takuto Oshima. Japonezul a fost transferat definitiv la FC Noah, în Armenia.

Oltenii au făcut anunțul pe pagina oficială de Facebook, iar fanii au reacționat în secțiunea de comentarii. Mulți suporteri nu sunt de acord cu plecarea lui Takuto Oshima. Iată câteva dintre mesajele lor:

„Îl vindem pe unul care aleargă cât jumătate din echipă și îl păstrăm pe Cicâldău, care se sufocă după 15 minute”„S-a greșit. Era un jucător bătăios, care punea osul” / „Păcat! Un băiat care punea osul”„N-are norocul perlei Ivan, să primească 100 de șanse”„Un jucător mișca la mijloc și pe ăla l-ați dat… Hai cu repatrierea lui Mateiu”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare