Greu de imaginat! Cristi Săpunaru s-a enervat și a dat în judecată Rapidul

Scandal la Rapid chiar între Cristi Săpunaru și oficialii clubului.

Cristi Săpunaru s-a enervat după ce i s-a pătat imaginea

Imediat după finalul sezonului, Cristi Săpunaru a fost în prim-plan din cauza unui scandal în interiorul Rapidului. Concret, fostul fotbalist a fost acuzat că aducea alcool în cantonamente, dar și la ședintele de pregătire.

Ulterior, Dan Șucu a ales să-l treacă cu vederea pe Cristi Săpunaru și să numească un alt director sportiv, pe italianul Mauro Pederzoli. Digi Sport susține că emblematicul fotbalist din Giulești a decis să dea în judecată clubul de suflet pentru a ieși la iveală adevărul.

Săpunaru se consideră „curat” și caută vinovații, care nu au făcut altceva decât să-i strice imaginea la finalul carierei.

Dan Șucu a spus de ce nu l-a ales pe Cristi Săpunaru

Cristi Săpunaru nu a fost ales pentru funcția de director sportiv al Rapidului.

Aflat în pole-position pentru funcția de director sportiv al Rapidului, Cristi Săpunaru nu a fost ales în cele din urmă. Dan Șucu a explicat de ce nu a mers pe mâna fostului căpitan, dar și ce urmează să se întâmple cu acesta din noul sezon.

„N-aș vrea să intru în detalii în legătură cu ce s-a întâmplat în club, cu tot felul de probleme… La Rapid, comunicarea a fost fluidă. Dacă există anumite încâlcări ale regulamentului de ordine interioară, asta se întâmplă oriunde, dar la Rapid ajunge pe prima pagină. Domnul Săpunaru a fost una dintre variantele pentru poziția de director sportiv.

Dar, când ai varianta de a lucra cu cineva de o asemenea amploare cum este domnul Pederzoli… Am hotărât că el este cea mai bună variantă. Sigur, suntem disponibili să discutăm cu domnul Săpunaru în ceea ce privește viitorul său. Dar domnul Pederzoli își va face echipa în funcție de ceea ce dorește. Își va alege echipa lui. Punctul fix al acestei echipe este scouterul nostru șef, domnul Sandu”, a spus Șucu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare