Începând cu ziua de joi, 12 iunie 2025, Edi Iordănescu, antrenorul în vârstă de 46 de ani, este noul „principal” de la Legia Varșovia.
Polonezii au făcut anunțul pe rețelele sociale și au expus momentul în care va avea loc prezentarea oficială a fostului selecționer al naționalei României, care i-a dus pe „tricolori” în „optimile” EURO 2024.
Legia Varșovia a făcut marele anunț despre Edi Iordănescu: „Alegerea antrenorului a reprezentat o sarcină solicitantă”
Fiul lui Anghel Iordănescu a semnat un contract valabil doi ani. El va primi un salariu lunar de 40.000 de euro, conform fanatik.ro.
Prezentarea sa oficială drept noul tehnician al grupării din capitala Poloniei va fi pusă în scenă luni, cu începere de la ora 11:00, în cadrul unei conferințe de presă.
„Alegerea antrenorului potrivit pentru Legia Varșovia a reprezentat o sarcină solicitantă. Ultimele săptămâni au fost foarte intense pentru directorul sportiv Michal Zewlakow.
După procesul de selecție și multe întâlniri cu potențiali candidați, alegerea a căzut pe antrenorul român Edward Iordănescu, în vârstă de 46 de ani. În trecut, Iordănescu a lucrat, printre altele, la naționala României, CFR Cluj și FCSB.
Noul antrenor va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă, luni, de la ora 11:00. Echipa va începe pregătirile pentru sezonul 2025/2026 conform planului”, au notat polonezii pe X.
Dumitru Dragomir l-a sfătuit pe noul antrenor de la Legia Varșovia să meargă în Arabia Saudită
În urmă cu mai mult timp, chestionat cu privire la situația lui Edi Iordănescu, liber de contract în acele momente și în contact cu Al-Taawon, Dumitru Dragomir a transmis că ar fi bine ca ex-selecționerul să meargă pe pământ saudit pentru a se încărca de bani. Iată că următoarea destinație din cariera de antrenor a băiatului lui Anghel Iordănescu se află în Europa.
„Este unul dintre cei mai buni antrenori ai României. Mi-ar plăcea să reușească. Merită din plin. Vedeți-vă de treabă cu Europa asta. Cel mai bine e să te duci unde sunt banii, ca să poți trăi cu familia liniștit.
Du-te, băi, frate, în Arabia, îți iei 3-4 milioane de euro pe an… Stai 3 ani și nu mai muncești în viața ta. Rețineți ce vă spune un om bătrân”, a afirmat „Oracolul din Bălcești”, în dialog cu Sport Pe Surse, în luna februarie.
Trei trofee și-a trecut Edi Iordănescu în CV ca „principal”, toate cu CFR Cluj. Este vorba despre două Supercupe ale României (2018/2019, 2020/2021) și un trofeu în principala competiție internă (2020/2021).