Mihai Stoica este în extaz după ce Dennis Politic a bifat vizita medicală la FCSB!

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, a oferit ultimele detalii despre Dennis Politic. Fotbalistul de atac a semnat cu gruparea roș-albastră după efectuarea testelor medicale. Totul s-a întâmplat marți, 10 iunie. Este doar o chestiune de timp până la apariția anunțului oficial referitor la mutarea lui Dennis Politic în lotul actualei campioane a României.

Mihai Stoica este sigur: „Dennis Politic e un băiat care se va integra fără prea mari eforturi”

Oficialul lui FCSB a confirmat faptul că extrema a trecut cu brio peste vizita medicală. Mihai Stoica este fericit. Politic a avut parte de teste amănunțite, întrucât a întâmpinat probleme serioase în stagiunea precedentă de SuperLiga, iar rezultatele pozitive i-au adus o bucurie președintelui CA al roș-albaștrilor.

Miercuri, 11 iunie, urmează un test izokinetic pentru jucător, deoarece bucureștenii vor să vadă dacă există diferențe între piciorul stâng și cel drept la capitolul forță.

Mihai Stoica este de părere că Dennis Politic se va integra fără probleme la FCSB. Aripa a avut parte de un prim antrenament ușor alături de roș-albaștri.

„Sunt bucuros, pentru că Dennis Politic a trecut toate testele. A avut un istoric de accidentări, a avut patru leziuni musculare în ultima vreme.

Mâine va face un test izokinetic la noi în bază, să vedem dacă există diferenţă de forţă între stângul şi dreptul. În funcţie de asta vedem ce va trebui să facă la prevenţie. A trecut cu bine toate testele. Cel mai important test e cel cardiologic.

(n.r. Cu Politic aţi vorbit? Cum resimte trecerea?) Am convingerea că o să fie bine, pare un băiat care se va integra fără prea mari eforturi, la ce avem noi în colectiv.

(n.r. Și-a ales numărul?) Nu încă! A început pregătirea, antrenament uşor. La Politic mai lipseşte doar semnătura mea. În rest, totul este semnat, iar eu voi pune pixul pe hârtie”, a anunțat Mihai Stoica, citat de primasport.ro.

Cornel Țălnar, convins că Gigi Becali s-a păcălit prin acontarea lui Dennis Politic

Dacă președintele CA al roș-albaștrilor crede că mutarea lui Dennis Politic la FCSB este una reușită, nu putem spune același lucru despre Cornel Țălnar.

Fostul fotbalist și antrenor al lui Dinamo nu s-a ferit de cuvinte în momentul în care și-a spus părerea despre afacerea parafată de către Gigi Becali.

„Din moment ce Politic a cedat presiunilor și a plecat la FCSB, e foarte bine că s-a dus. Decât să ții un jucător care nu se gândește la Dinamo, mai bine iei un alt jucător, un jucător care se implică.

Avem mult mai mult de câștigat. Musi e tânăr, de perspectivă. Eu cred că este un schimb bun, s-au luat și niște bani. Cred că Dinamo este în avantaj, nu numai financiar, ci și moral. Musi are și calitate. Dacă se antrenează cum trebuie, avem câștig de cauză.

(n.r. Despre dorința lui Gigi Becali de a vedea FCSB în faza principală din UCL) E, astea sunt ideile lui Gigi Becali. N-o să se întâmple asta. Eu cred că Politic nu va juca prea mult la FCSB. Din momentul în care va începe pregătirea, nu va rezista, va ceda. Eu zic că Gigi Becali s-a păcălit”, a declarat Cornel Țălnar, în dialog cu Sport Pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare