A semnat pe 4 ani! Ionuț Radu a dat lovitura carierei și merge să joace în cupele europene

Ajuns la 27 de ani, Ionuț Radu și-a relansat cariera.

Ionuț Radu, la Celta Vigo până în 2029

După doar o jumătate de sezon petrecut la Venezia, alături de care a și retrogradat în Serie B, Ionuț Radu a semnat cu Celta Vigo. Jurnalistul Fabrizio Romano a cofirmat mutarea și a dezvăluit că românul a bătut palma pentru un contract valabil până în 2029.

Ionuț Radu urmează să se lupte pentru un post de titular la Celta Vigo cu Ivan Villar. Reamintim că spaniolii au încheiat pe locul 7 în campionat și vor evolua în preliminariile Europa League.

Este normal să simt un pic de anxietate după atât de mult timp fără să joc, dar în ultimele luni m-am pregătit cât de bine am putut, cu un obiectiv clar în minte. Bineînțeles, nu a fost ușor, pentru că a trecut mai bine de un an de la ultimul meu meci. Această perioadă m-a făcut mai puternic și mai pregătit pentru că știam, mai devreme sau mai târziu, că va veni momentul meu. Cât despre numărul 28, sora mea mai mică mi l-a ales”, spunea Radu, după ce a semnat cu Venezia.

În vârstă de 17 ani, Anastasia este sora mai mică a lui Ionuț Radu și îi calcă pe urme. Tânăra evoluează la naționala de fotbal feminin a României, însă nu pe postul de portar, ci de mijlocaș.

Venezia a decis să renunțe la Ionuț Radu

Venit la Venezia după o pauză de un an și 3 luni, timp în care nu a mai jucat vreun meci oficial, Ionuț Radu a arătat o mare ambiție și a fost cel mai bun jucător al echipei în mai multe rânduri. Chiar și așa, românul nu a continuat la echipă și din vară.

Concret, oficialii de la Venezia vor să meargă pe mâna lui Filip Stankovic, portarul care urmează să fie transferat definitiv de la Inter. Astfel, Ionuț Radu a rămas din nou liber de contract, doar că de această dată a avut mai multe uși deschise, grație prestațiilor din ultimele luni.

„Venirea lui Radu a fost o ocazie bună și pentru noi, și pentru el. A profitat de această șansă, și-a demonstrat valoarea.

Călătoria nu s-a terminat: mai sunt trei partide și se poate încheia frumos. Stankovic e un portar pe care l-am dorit mult, un băiat care a muncit foarte bine în primele luni. Avem ocazia să-l luăm definitiv și o vom face, cu siguranță. În iunie, va deveni jucătorul nostru”,, a declarat directorul sportiv de la Venezia.

Trecut pe la FCSB și Dinamo, Ionuț Radu a ajuns în Italia în anul 2013, la Pergolettese Youth. Ulterior, portarul a fost transferat de Inter Milano și a fost împrumutat de-a lungul anilor la formații precum Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre sau Bournemouth.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare