Sâmbătă, 7 iunie, România s-a deplasat la Viena, pentru meciul crucial cu Austria, din etapa #3 a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026. „Tricolorii”, nevoiți să plece către casă cu punct sau puncte, au început destul de bine, în atac.
Au trecut doar 90 de secunde până la prima fază discutabilă de arbitraj. Momentul l-a avut în prim-plan pe Denis Drăguș, trimis din primul minut pe gazon, în atac, alături de Daniel Bîrligea, într-un sistem 4-4-2.
România putea primi o lovitură de la 11 metri cu Austria, în minutul 2
Nicolae Stanciu a executat o lovitură liberă din preajma careului trupei lui Ralf Rangnick. A bătut pe jos, iar balonul a ajuns la Denis Drăguș. Laimer, fotbalistul legitimat la Bayern Munchen, l-a lovit pe vârful României în propriul careu.

Totuși, italianul Maurizio Mariani a ales să lase jocul să curgă. După doar două minute, Austria a solicitat la rându-i un penalty. Adversarii „tricolorilor” au indicat faptul că Vlad Chiricheș, revenit la naționala României după ani buni, ar fi atins mingea cu mâna, din alunecare, în careu.
Minutul șapte a venit la pachet cu încă un penalty reclamat de elevii lui Mircea Lucescu, după o incursiune a lui Dennis Man în careul austriecilor. El s-a prăbușit pe teren, acuzând dureri. Așadar, primele minute ale întâlnirii de pe „Ernst Happel” au fost destul de intense.
Echipele de start utilizate de Ralf Rangnick și Mircea Lucescu în Austria – România:
Austria (4-2-3-1): Pentz – Wimmer, Wober, Lienhart, Mwene – Laimer, Seiwald – Schmid, Baumgartner, Sabitzer – Gregoritsch
Rezerve: Lawal, Schmid – Danso, Schlager, Posch, Arnautovic, Honsak, Grillitsch, Querfeld, Grull, Veratschning, Friedl
Selecționer: Ralf Rangnick
România (4-4-2): Moldovan – Rațiu, M.Popescu, Burcă, Bancu – Man, R.Marin, Chiricheș, Stanciu – Bîrligea, Drăguș
Rezerve: Niță, Târnovanu – Ghiță, Screciu, M. Marin, Alibec, Șut, Crețu, Miculescu, F. Tănase, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Arbitru: Maurizio Mariani (Italia). Asistenți: Daniele Bindoni, Alberto Tegoni (ambii din Italia)
Rezervă: Matteo Marchetti (Italia)
Arbitru VAR: Gianluca Aureliano (Italia). Asistent VAR: Rosario Abisso (Italia)
Observator UEFA: Sabri Celik (Turcia)
Delegat UEFA: David McDowell-Zor (Slovenia)
Lotul României pentru „dubla” cu Austria (7 iunie) și Cipru (10 iunie)
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 31/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 12/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 29/1), Valentin CREȚU (FCSB, 2/0), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 39/1), Mihai POPESCU (FCSB, 2/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 46/2), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0)
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 30/0), Vlad CHIRICHEȘ (FCSB, 75/0), Adrian ȘUT (FCSB, 5/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 67/12), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 81/15), Florin TĂNASE (FCSB, 19/3), Dennis MAN (Parma | Italia, 35/9), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), David MICULESCU (FCSB, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 23/4)
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 22/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 43/6), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1)
Programul în grupa H, din care face parte și naționala României
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – ROMÂNIA 1-5
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA – Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA – San Marino (21:45)