Dinamo vrea să dea prima lovitură din această vară cu fostul fotbalist de la Rapid

Dinamo s-a întărit deja până acum în această campanie de transferuri cu trei jucători, toți foarte tineri, Cristian Mihai, Luca Bărbulescu și Codruț Sandru.

Iar acesta a fost doar începutul din acest punct de vedere. După cum a explicat chiar Cosmin Mihalescu, directorul sportiv de la clubul din „Ștefan cel Mare”, „câinii” au în prezent în plan să mai aducă fotbaliști în principiu cam pe toate posturile, cu prioritate însă la nivel de fundași centrali și extremă dreapta.

Dinamo și-a reactivat interesul pentru aducerea lui Alexandru Mățan, fostul fotbalist de la Viitorul lui Gică Hagi și Rapid, printre altele

Potrivit gsp.ro, o țintă pentru dinamoviști este în acest moment și Alexandru Mățan, mijlocaș ofensiv în vârstă de 25 de ani, crescut de Gică Hagi la academia sa, iar ulterior la Viitorul, actualul Farul Constanța.

El a fost împrumutat la un moment dat de „marinari” la FC Voluntari, iar ulterior a fost transferat definitiv în MLS, la Columbus Crew, în schimbul sumei de 1.5 milioane de euro.

Americanii l-au trimis pentru o anumită perioadă sub formă de împrumut la Rapid, dar el nu a dat randamentul scontat, astfel încât a revenit destul de repede în Statele Unite.

Alexandru Mățan, alături de Lionel Messi, în perioada în care evolua în MLS. Foto: Instagram

Din acel moment a început o ascensiune a lui Mățan, cel care a avut în principiu evoluții foarte apreciate la Columbus Crew, reușind chiar să câștige două trofee alături de această echipă, titlul în MLS în 2023 și Cupa Ligii în 2024.

Fotbalistul a retrogradat în Liga 2 din Emiratele Arabe Unite și ar fi dispus să renunțe la o parte din pretențiile financiare exprimate la începutul anului

La începutul acestui an însă, el s-a despărțit de franciza din liga nord-americană de fotbal și a devenit deci liber de contract. La acel moment, s-a pus de asemenea problema să semneze cu Dinamo, dar în cele din urmă jucătorul a anunțat că a decis să continue în străinătate, din rațiuni de ordin financiar, în mod așteptat.

Așadar, el a semnat cu Dibba Al-Hisn din Emiratele Arabe Unite, prima ligă, doar că în partea a doua a sezonului recent încheiat nu a apucat să joace decât trei meciuri în campionat, fără să fie vreodată integralist și fără să marcheze vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.

Mai mult, echipa respectivă a retrogradat în Liga 2. Astfel, în acest context, se pare că Alexandru Mățan nu ar mai dori să continue în Emirate și din sezonul viitor și se află deci în prezent în căutarea unei noi aventuri.

Conform sursei citate anterior, el ar fi dispus să mai lase din pretențiile financiare exprimate la începutul anului, astfel încât, în măsura în care cei de la Dinamo vor putea să îi satisfacă dorințele din acest punct de vedere, există șanse destul de mari ca această mutare să se realizeze în cele din urmă, bineînțeles în această fereastră de mercato.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare