După dezastrul lui Inter din finala UCL cu PSG, scor 0-5, jurnaliștii din Italia au anunțat că românul Cristi Chivu ar putea să preia vicecampioana din Serie A.
Antrenorul a salvat Parma de la retrogradare în sezonul 2024/2025, la prima sa experiență pe banca unei echipe la nivel de seniori. Câștigător de UEFA Champions League cu Inter din postura de jucător, Chivu ar putea avea parte de o revenire de senzație pe „Giuseppe Meazza”.
Cristi Chivu ar putea ajunge la Inter
După ce Inter a fost demantelată de campioana Franței la Munchen, Simone Inzaghi, actualul antrenor al italienilor, a declarat, printre altele, că există posibilitatea să plece.
„Cu siguranță nu părea a fi echipa mea, primii care știu asta sunt băieții, dar sunt mândru de drumul pe care l-am parcurs. În această seară (n.r. sâmbătă, 31 mai) am găsit o echipă mai puternică, care merita să câștige Liga Campionilor.
Ar fi trebuit să fac mai bine la început, dar nu trebuie să uităm ceea ce am făcut. (n.r. Despre plecare) Vom vedea în următoarele zile cu cei din club, după a doua finală pierdută în trei ani (n.r. Inter a pierdut și cu Manchester City) este prea multă amărăciune. Va fi timp să discutăm calm despre asta cu cei din club, și ei simt amărăciune, dar sunt mereu alături de noi”, a afirmat „principalul” lui Inter, conform ziariștilor din Italia.
După cum era de așteptat să se întâmple, presa a intrat în alertă. Jurnaliștii au început să caute nume de posibili înlocuitori și au ajuns la cel al lui Cristi Chivu. Roberto De Zerbi și Cesc Fabregas sunt ceilalți tehnicieni menționați.
„Proiectul pe care îl vrea Inter ar pleca de la un antrenor tânăr, iar numele sunt cele ale lui Cesc Fabregas, pe care Como intenționează să îl păstreze, Roberto De Zerbi, tocmai confirmat de Marseille, și Cristian Chivu, în prezent la Parma, dar care a fost atât jucător, cât și antrenor la juniorii lui Inter.
În câteva zile, situația va fi mai clară, însă este evident că un astfel de eșec în finala Champions League lasă urme adânci, iar ele pot conduce către finalul unui ciclu la Inter”, au notat cei de la tuttomercatoweb.com.
Rezultatele bifate de Parma sub comanda lui Cristi Chivu
- Parma – Bologna 2-0
- Udinese – Parma 1-0
- Parma – Torino 2-2
- Monza – Parma 1-1
- Verona – Parma 0-0
- Parma – Inter 2-2
- Fiorentina – Parma 0-0
- Parma – Juventus 1-0
- Lazio – Parma 2-2
- Parma – Como 0-1
- Empoli – Parma 2-1
- Parma – Napoli 0-0
- Atalanta – Parma 2-3