Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, nu mai are nevoie de nicio descriere în lumea partenerelor de fotbaliști. Este frumoasă, voluptoasă, sexy și celebră, motiv pentru care conturile sale de pe rețelele sociale sunt urmărite de milioane de fani din întreaga lume.
Tânăra în vârstă de 30 de ani este îndrăgită pentru naturalețea pe care o exprimă în pozele sale, chiar dacă poartă machiaj sau nu. Iubita lui Ronaldo arată fabulos, ceea ce i-a adus milioane de admiratori.

Însă, dincolo de fotografiile în ipostaze senzuale, bruneta a pozat, în urmă cu ceva vreme, chiar și nud, fiind acoperită doar de o geantă, iar fanii i-au apreciat imediat îndrăzneala cu milioane de like-uri și comentarii, mai ales că Georgina arată senzațional, având un corp tonifiat și o piele catifelată.
Georgina Rodriguez a scăpat un detaliu din viața sa intimă
Georgina Rodriguez a ”scăpat” un detaliu despre viața ei intimă cu Cristiano Ronaldo, în cel de-al doilea sezon al serialului ”I Am Georgina”.
”Cris (n.r. – Cristiano) mi-a spus să mergem la spa și am făcut-o acolo”, a dezvăluit Georgina. ”Ai făcut dragoste la spa?!”, a întrebat-o sora ei, Ivana.
În acel moment, Georgina s-a rușinat și a început să râdă nervos, notează jurnaliștii spanioli, încercând să se scoată și afirmând că vorbea de fapt despre altceva.

Georgina a povestit cum s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo și cum a fost cucerită din prima de starul portughez.
”M-a cucerit cu înălțimea, corpul și frumusețea sa. Mă clătinam pe picioare și o scânteie s-a aprins. Eu sunt foarte timidă și mi-a fost greu să fac primul pas. A fost însă dragoste la prima vedere pentru amândoi. Ador felul în care Cristiano mă tratează, cum are grijă de mine”, spunea ea.

Georgina Rodriguez l-a cunoscut pe actualul său partener pe vremea când lucra ca vânzătoare într-un magazin Gucci. Acolo tânăra era remunerată cu 15 euro pe oră. ”Înainte, vindeam genți într-un magazin pe strada Serrano, acum le colecționez”, povestește Georgina.