Dinamo îl pierde pe Alessandro Murgia în fața unei alte echipe de play-off

Cei de la Dinamo s-au arătat interesați în ultima perioadă de aducerea lui Alessandro Murgia, fotbalist care în ultimele două sezoane a evoluat la Hermannstadt sub formă de împrumut de la SPAL, echipă aflată în prezent în Serie C.

Dinamo a ratat ținta reprezentată de Alessandro Murgia. Italianul a ajuns la un acord cu U Cluj

Mijlocașul central italian în vârstă de 28 de ani, crescut de Lazio, a reușit să impresioneze la gruparea sibiană, în special în sezonul recent încheiat, astfel încât în cursa pentru semnătura lui s-au înscris atât „câinii”, cât și cei de la Universitatea Cluj.

Potrivit iamsport.ro, „șepcile roșii” au ajuns în cele din urmă să aibă parte de câștig de cauză în această „bătălie”, întrucât i-au oferit jucătorului un salariu lunar de 15.000 de euro, peste cât ar putea dinamoviștii în principiu să asigure în acest moment.

Alessandro Murgia a fost lansat în fotbalul mare de Lazio

Așadar, conform sursei citate, s-a ajuns deja la un acord între cele două părți, dar există însă pentru moment și un impediment în calea oficializării mutării, reprezentat de faptul că Murgia are în continuare contract cu echipa din Italia și astfel este nevoie ca el să ajungă în viitorul apropiat la o înțelegere cu oficialii clubului pentru rezilierea înțelegerii, astfel încât să poată semna cu U Cluj din postura de jucător liber de contract.

Ce a spus impresarul fotbalistului vizavi de viitorul acestuia

Acest ultim aspect a fost confirmat inclusiv de către impresarul fotbalistului, Federico Valentino. De asemenea, cu aceeași ocazie, el a explicat și că pentru mijlocaș în tot acest timp a fost o prioritate să continue în România și din această vară, întrucât a ajuns să se simtă foarte bine în campionatul din țara noastră.

„Sunt multe cluburi care întreabă de Murgia, vine după 2 ani buni pentru el. Suntem mulțumiți că este apreciat. Unele dintre propuneri sunt concrete, pot să confirm, dar trebuie să ne descurcăm, mai întâi, cu SPAL.

Murgia se simte foarte bine în România, este un jucători profesionist, nu am văzut să se plângă vreodată de el vreun antrenor sau vreun coleg.

Contează foarte mult și asta, pe lângă toate calitățile sportive pe care le are. Cred că România este a doua lui casă. Simte că poate fi important în acest campionat și n-ar mai vrea s-o ia de la capăt în altă parte”, a spus impresarul pentru digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare