„Sunt un plus la fiecare joc”. Octavian Chihaia a expus detaliul care ar fi putut conduce către un succes al Rapidului cu U Cluj

Octavian Chihaia, înlocuitorul lui Marius Șumudică la meciul U Cluj – Rapid, a tras concluziile după remiza bifată de cele două echipe în ultima etapă a sezonului. Pe gazonul „studenților”, partida s-a încheiat cu două goluri marcate de ambele părți.

Octavian Chihaia, după U Cluj – Rapid 2-2: „Suporterii nu au fost la meci, asta e o bilă neagră”

Chihaia a apreciat că Rapidul a prestat un joc solid pe „Cluj Arena”. El a opinat că un eventual eșec al oaspeților ar fi fost total nedrept. Giuleștenii nu i-au avut pe suporteri lângă ei în Ardeal din cauza unei suspendări, aspect extrem de important în economia rezultatului final, în accepțiunea lui Octavian Chihaia. Despre lotul avut la dispoziție, tehnicianul a transmis cuvinte pozitive.

„Am prestat un joc solid. Mi s-ar fi părut nedrept să pierdem jocul. Sunt bucuros de joc. Sperăm să continuăm așa. Eu sunt aici printr-o conjunctură. Am avut două zile de pregătire. Am venit, am jucat.

Asta e o bilă neagră (n.r. că nu au fost suporterii Rapidului la meci). Ar fi fost frumos să aplaudăm echipa împreună. Ei sunt un plus la fiecare joc.

E un lot de valoare. Băieții meritau mai mult. Cu multă muncă se poate realiza maximum”, a afirmat Octavian Chihaia, conform digisport.ro, după U Cluj – Rapid 2-2.

Echipele de start:

U Cluj (4-2-3-1): Lefter – Artean, Masoero, I. Cristea, Oancea – D. Codrea, Nistor – Macalou, Fabry, Thiam – Blănuță
Rezerve: D. Moldovan, T. Coșa – Mitrea, Oaidă, Rață, R. Popescu, Silaghi, Bota, Miranyan
Absenți: Chipciu (suspendat), Van der Werff, Bettaieb, G. Simion, Bic (accidentați)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Rapid (4-3-3): Stolz – Manea, D. Ciobotariu, Bădescu, Braun – Grameni, Vulturar, Christensen – Dobre, Burmaz, R. Pop
Rezerve: Aioani, Briciu – Onea, P. Popa, Micovschi, Gojkovic, Ademo, A. Șucu, S. Banu, Niculcea, Petrila, Koljic
Absenți: Ignat, Pașcanu, Keita (accidentați)
Antrenor: Octavian Chihaia

Stadion: „Cluj Arena”, Cluj-Napoca
Arbitru: George Găman (Craiova). Asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Daniel Ilinca (Craiova)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare). Asistent VAR: Marius Omuț (Satu Mare)

Rapidiștii pot termina campionatul pe ultimul loc al play-off-ului. Ei au 33 de puncte, doar Dinamo fiind în spatele lor, pe poziția cu numărul șase. În cazul unui succes al roș-albilor la Craiova, „câinii” ar ajunge la 34 de puncte colectate.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare