Cristi Borcea a spus tot. Ce îi datorează lui Cornel Dinu și cum l-a cunoscut pe Ion Țiriac

Cristi Borcea și-a adus aminte de începuturile sale la Dinamo și a vorbit, în mod așteptat, doar în termeni apreciativi la adresa lui Cornel Dinu.

Cristi Borcea, profund recunoscător față de Cornel Dinu: „Am avut de la cine să învăț, pe nea Ion Țiriac l-am cunoscut tot de la el”

Omul de afaceri a ținut să sublinieze cu această ocazie că doar prin ajutorul acordat de fostul mare fotbalist și antrenor din „Ștefan cel Mare” a ajuns el să cunoască personal oameni foarte importanți din România, inclusiv pe Ion Țiriac.

„Nu există persoană importantă în România pe care eu să nu o fi cunoscut prin Cornel Dinu. Iar ceea ce crease acolo (n.r. la Dinamo) nea Cornel cu nea Mircea Stoenescu și cu Petre Buduru…

Am avut de la cine sa învăț. Au fost foarte puternici pe domeniile lor și le mulțumesc și o să le mulțumesc toată viața pentru că au avut și răbdare cu mine să mă învețe tot… După aceea, eu l-am adus pe nea Tică Dănilescu.

Pe nea Ion Țiriac l-am cunoscut tot de la nea Cornel, venind lângă Dinamo, dinamovist…”, a spus Cristi Borcea, potrivit iamsport.ro.

Fostul acționar de la Dinamo a fost cu valizele de bani pentru adversari înaintea lui Gigi Becali

Dezvăluirea a fost făcută în spațiul public chiar de către Cristi Borcea în urmă cu ceva timp.

„(n.r. Despre FCSB) Ei au băgat 50 de milioane. Când să-și scoată banii?! Numai terenul costă 50 de milioane. Ce ne trebuie nouă, celorlalte echipe, cu excepția FCSB-ului? Ne trebuie Europa să adunăm puncte, că degeaba luăm campionatul și pățim precum CFR, a luat campionatul și a fost eliminată de ăia din San Marino sau de unde erau. Și ai pierdut 15 milioane. Așa am pățit eu!

Am spus cu excepția FCSB-ului. Păi nu numai bani, a adunat puncte. Și acum este foarte ușor ca nașul să investească și să dea salarii de 30, de 40, de 50 de mii pe lună, pentru că a adunat puncte și e cap de serie. Și poate să ajungă mai ușor în grupele UEFA.Ca lot, e cea mai bună echipă! Toate echipele au șanse la campionat, dar cu un plus pentru Steaua… FCSB.

Steaua, Steaua! Păi cu Steaua ne-am luptat, ce, ne-am luptat cu FCSB? Cine era FCSB? Noi atunci ne luptam cu Steaua. Dacă nu venea nașul cu Pițurcă, erau retrogradați. Erau pe locul 12. Și eu le dădeam prime celor cu care jucau ei ca să-i bată. Tot timpul eram cu geanta. Și dacă nu eram cu geanta, eram înainte de meci, mă duceam la Săftica”, a spus el pentru gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare