Pasiunea pentru fotbal unește oamenii la nivel mondial și reprezintă o sursă de inspirație inclusiv pentru momente unice în viață.
Cerere de căsătorie spectaculoasă pe stadionul de fotbal
În spațiul public circulă un material video emoționant. Concret, un suporter a avut ideea de a intra pe teren la un meci din Albania, însă mai apoi s-a prăbușit pe gazon, simulând o durere la picior.
Imediat, stewarzii au ajuns lângă el și au chemat de urgență un medic. Atunci a venit în zonă o femeie îmbrăcată în echipamentul celor de la KF Tirana, care, ulterior, a fost cerută în căsătorie de bărbatul care a organizat totul fără ca ea să știe.
Întreg stadionul a început să aplaude scena, iar tânăra a fost vizibil emoționată.
Detalii despre construirea celui de-al doilea stadion din România
La jumătatea lunii februarie, s-a început procesul de demolare la stadionul din Timișoara. Între timp, autoritățile din zonă s-au confruntat cu probleme din cauza unei contestații făcută de una dintre firmele care au participat la licitația pentru construirea noii arene.
Întrebat despre ce se întâmplă cu noul stadion din Timișoara, Iosif Rotariu a dezvăluit că se afla chiar lângă arenă în momentul discuției telefonice.
„Nu știu ce s-a mai întâmplat, nu sunt în temă. Eu stau aproape de stadion, a început demolarea. Sunt mișcări pe aici, chiar acum sunt în fața stadionului, este activitate. Sunt foarte norocos că stau chiar lângă (n.r. râde). Timișoara este un oraș mare și chiar merită un stadion modern”, a spus Iosif Rotariu, pentru Sportpesurse.ro.
Noul stadion Dan Păltinișanu va avea o capacitate de 32.000 de locuri și ar urma să aibă tribunele acoperite. Se va renunța la pista de atletism și va fi încadrat la categoria I – nivel internațional de competiție.
Actualul stadion „Dan Păltinișanu” a fost construit în anul 1963 și renovat în perioadele 1985, 2002, 2008. Are o capacitate de 30.000 de locuri și reprezintă una dintre cele mai mari arene din România.