Primul mesaj transmis de Mihnea Rădulescu după ce a semnat cu U Craiova. VIDEO

Mihnea Rădulescu a fost transferat de Universitatea Craiova de la Petrolul Ploiești în schimbul sumei de 400.000 de euro, plus 15 procente dintr-o eventuală viitoare mutare.

Prima reacție a lui Mihnea Rădulescu după ce a semnat cu Universitatea Craiova: „Vă salut, leilor! Sunt foarte fericit alături de voi”

Fotbalistul în vârstă de doar 19 ani a fost prezentat oficial în cursul zilei de marți de către clubul din Bănie, iar miercuri a transmis și un prim mesaj pentru suporterii echipei alb-albastre.

„Vă salut, leilor! Sunt Mihnea Rădulescu și bine v-am găsit aici în casa voastră! Sunt foarte fericit alături de voi, împreună o să facem o treabă foarte bună. Atât la bine, cât și la rău, să fim mereu uniți și hai, Craiova!”, a fost mesajul transmis de Mihnea Rădulescu prin intermediul paginii oficiale de Facebook a celor de la Universitatea Craiova.

Anterior acestui moment, tânărul jucător a ținut să transmită și un mesaj pentru cei de la Petrolul Ploiești, prin intermediul paginii personale de Instagram:

„Salutare, lupilor, împreună cu toată suflarea petrolistă! A venit momentul să îmi iau rămas bun de la tot ce înseamnă Petrolul Ploiești, mulțumesc din inimă staff-ului, clubului, fanilor și colegilor pentru toată încrederea și susținerea!

Urmează să dau pagina, un nou capitol, pentru mine PETROLUL înseamnă enorm, o familie care m-a învățat ce înseamnă fotbalul, m-a făcut bărbat și m-a maturizat, au fost condiții și momente bune și mai puțin bune!”.

Cum l-a descris Ilie Dumitrescu pe noul jucător al lui Mirel Rădoi

Analistul TV a apreciat că Mihnea Rădulescu are foarte mult potențial, dar în egală măsură a punctat și că acesta a suferit destul de mult la capitolul constanță în evoluții solide.

„Este un jucător pe care noi l-am remarcat pe aici, prin studio, la emisiuni. E un jucător care-și scoate adversarul din joc, își asumă, are personalitate, finalizează, are cinci goluri și trei pase de gol sezonul ăsta. L-am remarcat și eu în câteva meciuri. Nu a avut constanță și asta discutam și cu Pancu. Este nevoie de mai multă constanță, dar are potențial”, a spus fostul component al „Generației de Aur” la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare