Pericol pentru Radu Drăgușin! Decizia lui Tottenham îi dă peste cap planurile fotbalistului român

Tottenham nu vrea să mai repete greșelile din actualul sezon și în stagiunea următoare.

De Winter, dorit de Tottenham

Tottenham a fost lovită de ghinion în actualul sezon, asta deoarece toți fundașii centrali s-au accidentat pe parcursul stagiunii. Cristian Romero, Micky Van de Ven, Ben Davies sau Radu Drăgușin au picat pe capete, iar Ange Postecoglou a fost nevoit să improvizeze.

Din noul sezon însă, Tottenham vrea să se asigure la nivelul fundașilor centrali. În momentul de față, oficialii clubului îl au pe listă de Koni De Winter, care urmează să se despartă de Genoa la finalul acestui sezon.

De Winter are 22 de ani și a avut același traseu profesional ca și Radu Drăgușin. Belgianul a crescut la Juventus și a ajuns apoi la Genoa, iar din vară vrea să facă pasul către o echipă de top din Europa.

Astfel, rămâne de văzut dacă Tottenham va reuși să pună mâna pe De Winter, asta deoarece West Ham și Crystal Palace sunt pe urmele belgianului.

Drăgușin, pe lista celor de la Beșiktaș

Radu Drăgușin a ajuns la Totteham în ianuarie 2024, însă despre internaționalul român s-a scris frecvent că poate schimba echipa. Napoli a fost cea mai amintită formație în tot acest timp, însă turcii anunță acum că Beșiktaș îl are pe lista de transferuri pe internaționalul român.

În momentul de față, Beșiktaș îi are în vizor pe Radu Drăgușin și Victor Lindelof, de la Manchester United. Ultimul menționat este cunoscut destul de bine de antrenorul Ole Gunnar Solskjaer, din perioada în care tehnicianul se afla pe banca grupării de pe Old Trafford.

De cealaltă parte, Radu Drăgușin a atras atenția cu evoluțiile sale de la Tottenham și a demonstrat că poate face față la nivel înalt. Este însă curios faptul că românul este dorit de Beșiktaș, în condițiile în care este accidentat de la începutul anului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare