Cutremur în Superliga! Clubul nu a obținut licența pentru noul sezon

Vestea proastă pentru un club de tradiție din România.

Poli Iași, după modelul Farul

Comisia de Licențiere a respins în prima fază dosarul celor de la Poli Iași pentru obținerea dreptului de a evolua în Superliga în sezonul viitor. Totuși, formația din Copou mai are timp până pe 31 mai să rezolve situația, iar președintele clubului a asigurat că totul se va rezolva în cele din urmă.

În aceeași situație s-a aflat și Farul, săptămânile trecute. Inițial, clubul patronat de Gică Hagi nu a primit licența pentru cupele europene, însă a depus mai apoi anumite documente necesare și s-a rezolvat totul.

Nu există niciun pericol să nu luăm licența. Ni s-au cerut de către Comisie niște documente justificative la un litigiu avut cu un jucător, încheiat din decembrie. Le-am depus si nu avem probleme. Sută la sută!”, a spus Șfaițer, pentru Digi Sport.

Nici Botoșani nu are drept de joc în cupele europene

Unul dintre cele mai bune exemple este reprezentat de Dinamo, echipă aflată în play-off, dar care se află în insolvență și nu îndeplinește criteriile UEFA. Un alt club cu probleme este și FC Botoșani, iar Valeriu Iftime a vorbit pe larg despre situația de la formația sa.

Concret, FC Botoșani aspiră la primele locuri din play-out și, implicit, un loc la barajul pentru cupele europene. Cu toate acestea, trupa lui Leo Grozavu nu poate evolua în sezonul viitor în preliminariile Conference League.

„La fel ca și play-off-ul, play-out-ul este destul de strâns. S-au adunat echipe de același nivel valoric și depinde de cât de inspirați suntem și cât de bine vor fi jucătorii pregătiți fizic. Eu cred mult că Botoșani va evita retrogradarea și se va bate pentru locurile 7-8.

Obiectivul s-ar fi schimbat, doar că nu am licența UEFA. Nu m-am gândit eu în iarnă la cupele europene, dar acum când văd unde sunt, mă gândesc… Asta este viața. Am un deficit pe care l-am plătit, dar mai târziu, că trebuia să dau bani de la mine de la firmă. Așa cere UEFA. Acum nu mai poți să faci nimic. Să dea Dumnezeu să rămânem în Liga 1 și să atacăm anul viitor”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare