Cum a reacționat Florin Tănase după ce a câștigat primul campionat alături de FCSB: „E greu fără valoare”

FCSB și-a adjudecat matematic al doilea titlu consecutiv de campioană în Superliga, iar în ceea ce îl privește pe Florin Tănase este primul campionat cucerit alături de echipa roș-albastră.

Florin Tănase a reușit în sfârșit să câștige titlul de campion în Superliga alături de FCSB

În stagiunea precedentă el nu s-a aflat în lotul formației pregătite de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, iar anterior, în prima lui perioadă la clubul patronat de Gigi Becali, această performanță nu a fost atinsă.

Pe de altă parte, mijlocașul ofensiv în prezent în vârstă de 30 de ani a reușit să își treacă în palmares o astfel de performanță în 2017, pe vremea când se afla la Viitorul Constanța, actualul Farul.

Revenind, după ce FCSB s-a impus în deplasare cu U Cluj, scor 2-0, Tănase și-a prezentat primele considerații referitoare la deznodământul actualei ediții de Superliga vizavi de lupta pentru câștigarea titlului.

Primele concluzii ale mijlocașului ofensiv: „Valoarea ne-a făcut campioni, e greu fără valoare să duci ritmul pe care l-am dus noi”

„Suntem fericiți că am câștigat și acest meci, suntem neînvinși în play-off. Chiar vorbeam între noi că trebuie să ne respectăm pe noi. Am arătat că suntem valoroși, jucătorii valoroși trebuie să joace mereu la fel, la victorie, cu aceeași dorință de a câștiga.

Era normal să sărbătorim după ce am ieșit campioni, am stat până după 1 noaptea. Am spus, trebuia să ne respectăm pe noi. Vrem să terminăm, neînvinși, mai avem cu Craiova și CFR și vrem să câștigăm ambele meciuri.

Valoarea ne-a făcut campioni, e greu fără valoare să duci ritmul pe care l-am dus noi, să joci cu adversari foarte buni. Au fost meciuri care ne-au consumat mult mai mult decât cele de Liga 1. Și pregătirea s-a văzut. Ne focusăm pe Europa. Asta e în capul nostru, trebuie să facem totul pentru a ajunge în Champions League, pentru a demonstra că putem să ne batem cu cei mai buni.

Suntem mândri că fanii ne susțin în număr mare și în deplasare și cred că i-am făcut fericiți”, a spus el la finalul partidei de pe Cluj Arena, citat de gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare