Mirel Rădoi la națională, în locul lui Mircea Lucescu. Răzvan Burleanu a conturat viitorul primei reprezentative

Mirel Rădoi este prima variantă a lui Răzvan Burleanu pentru echipa națională, în cazul în care Mircea Lucescu nu va mai continua.

Mirel Rădoi la națională, în locul lui Mircea Lucescu. Strategia gândită de Răzvan Burleanu

În culisele fotbalului românesc se conturează deja o nouă strategie, în contextul în care șansele echipei naționale de a se califica la Campionatul Mondial din 2026 rămân incerte.

Potrivit unor informații venite din surse apropiate Federației Române de Fotbal, numele lui Mirel Rădoi apare tot mai frecvent în discuțiile legate de banca tehnică a tricolorilor.

Conducerea FRF pare să ia în calcul revenirea fostului selecționer în funcție, mai ales dacă actualul selecționer, Mircea Lucescu, nu va reuși să obțină un rezultat pozitiv în meciul extrem de important împotriva Austriei, programat pe 7 iunie.

Partida cu Austria este considerată un moment-cheie în actualele preliminarii. România are în continuare șanse de a ajunge la turneul final din 2026, dar pentru a rămâne cu adevărat în cursa calificării directe, victoria în deplasarea din Austria este absolut necesară.

Sursele spun că Federația a început deja să-și schițeze o strategie de avarie pentru cazul în care Mircea Lucescu nu va mai continua la echipa națională.

Mirel Rădoi, care a mai condus echipa națională între 2019 și 2021, ar fi fost deja contactat în mod informal de persoane din anturajul conducerii FRF, anunță iamsport.ro.

Mai mult decât atât, anumiți oficiali din cadrul FRF sunt îngrijorați de modul în care Lucescu gestionează pregătirea echipei. Aceștia au remarcat o lipsă de interes pentru tehnologiile moderne pe care fostul selecționer Edi Iordănescu le integrase în rutina echipei.

Mirel Rădoi, discurs dur după meciul cu CFR Cluj: „Nu cred că Mircea Lucescu poate duce naționala la Cupa Mondială!”

„Nu știu ce ar putea să vadă, nu știu ce ar putea să însemne fotbalul românesc într-o astfel de partidă în care, pur și simplu, îi apucă crampele, nu vor să joace fotbal. Știu că e normal și logic să vorbesc doar despre echipa mea, Universitatea Craiova, doar că nu ai cum să nu te uiți cu un ochi și la alte echipe.

Nu ai cum să joci de maniera asta! Nu ai cum să reprezinți România așa. Nu ai cum, oricât de bun ai fi. Domnule Mircea Lucescu, nu aveți cum să faceți minuni mai mari decât ați făcut. Nu aveți cum să duceți echipa la Mondial dacă noi, în continuare, practicăm fotbalul ăsta. Noi nu avem cu ce să ajutăm echipa națională.

Și poate Alexandru Mitriță, de unul singur, să ducă echipa la un Mondial? Poate Nicolae Stanciu de unul singur? În momentul în care noi nu încercăm să dezvoltăm jucătorii pentru a juca fotbal și îi învățăm să tragă de timp. Nu avem ce face, e frustrant, nu-mi convine, dar trebuie să accept”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare