Gigi Becali a recunoscut! Cine sunt primii doi fotbaliști de la FCSB la care vrea să renunțe: „Să vedem dacă vor să plece”

FCSB se pregătește să facă curățenia de vară la finalul sezonului.

Malcom Edjouma și Alexandru Băluță, OUT de la FCSB

Pe lângă transferurile stelare pe care le pune la cale, Gigi Becali vrea să renunțe și la anumiți jucători. Primii fotbaliști intrați definitiv în dizgrația afaceristului din Pipera sunt Malcom Edjouma și Alexandru Băluță, care au fost trecuți deja pe linie moartă la formația roș-albastră.

Gigi Becali i-a nominalizat pe cei doi, însă nu știe dacă Malcom Edjouma și Alexandru Băluță vor dori să plece. În trecut, afaceristul din Pipera i-a lăudat în mai multe rânduri pe aceștia, însă o despărțire este iminentă la ora actuală.

”Sunt 4-5 jucători pe care îi vreau din România. Eu sunt om de afaceri. Nu m-am supărat niciodată când pe Florinel Coman îmi dădeau un milion, iar eu ceream două milioane. Ce, mă supăr dacă cineva îmi face o ofertă? 

 (n.r. dacă există jucători care vor pleca în vară?) Să vedem dacă vor să plece. Nu ai ce să le faci dacă nu vor. De exemplu, Edjouma şi Băluţă, dacă putem, ne despărţim”, a spus Gigi Becali, potrivit Prima Sport.

Trei jucători revin la FCSB după împrumuturi

Pe lângă jucătorii pe care vrea să-i transfere Gigi Becali, FCSB urmează să primească și alte întăriri. Este vorba despre Ovidiu Perianu, Laurențiu Vlăsceanu și Nana Antwi împrumutați în acest sezon la Unirea Slobozia (primii doi menționați), respectiv Hermannstadt.

Sunt șanse mici însă ca aceștia să continue la FCSB din sezonul următor. Cel mai probabil, Antwi, Vlăsceanu și Perianu fie vor fi împrumutați din nou sau fie vor fi cedați definitiv.

Dacă Nana Antwi trebuie să se lupte pe post cu Valentin Crețu, Alexandru Pantea și Ionuț Cercel, Ovidiu Perianu are o misiune și mai complicată. Acesta are oponenți precum Adrian Șut, Vlad Chiricheș, Mihai Lixandru sau Baba Alhassan.

De cealaltă parte, tânărul Laurențiu Vlăsceanu evoluează ca fundaș stânga și îi are ca adversari direcți pe Risto Radunovic și David Kiki.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare