Universitatea Craiova și CFR au remizat, scor 2-2, în etapa cu numărul 8 din play-off-ul Superligii.
MM Stoica, fanul celor de la Universitatea Craiova
Acest rezultat i-a adus FCSB-ului titlul de campioană în Superliga, pentru a doua oară la rând. La finalul partidei din Bănie, toată delegația roș-albaștrilor a explodat de bucurie, iar MM Stoica a dat informații din interior.
Oficialul FCSB-ului a dezvăluit că toată lumea a ținut pumnii Universității Craiova, iar trupa lui Mirel Rădoi a reușit în cele din urmă să obțină o remiză greu de imaginat la un moment dat.
„Am văzut meciul toți, împreună. Am avut niște emoții înfiorătoare. La 1-0, pentru Craiova, am avut niște speranțe, la 2-1, pentru CFR am zis că s-a cam terminat totul. La 2-2, am început imediat să sperăm.
A fost ceva de povestit nepoților. Cel puțin în ultimele minute era așa, eram toți antrenori care dădeau indicații celor de la Craiova. Nu voiam să piardă mingea. Doamne, Doamne! Să fiu foarte sincer acum, nu conștientizez ce s-a întâmplat. Am trăit cu prea mare intensitate, vorbesc în nume propriu.
La pauză, mă gândeam că o să intre Munteanu, Kamara, Korenica și ziceam că va fi altceva. După, mi-am adus aminte că la un meci de Cupa României, am jucat bine în prima parte cu rezerve, iar la pauză am intrat cu Coman, Man, Moruţan şi ne-a bătut Dinamo, 0-1.
Era clar că am avut şansa ca Universitatea Craiova să aibă mare nevoie de puncte, chiar de victorie. Mirel a forţat cu 2 atacanţi, acolo ne-am speriat noi, că eram mulțumiți și cu un egal. Trebuie să-mi revin”, a spus MM Stoica, la Prima Sport.
FCSB are un program încărcat în noul sezon
Spre deosebire de campania precedentă, Gigi Becali nu concepe acum altceva decât calificarea în grupele Champions League. Pentru asta, FCSB are de trecut 3 tururi preliminare, plus play-off-ul, iar campania va începe destul de devreme.
Concret, primul tur preliminar este programat în perioada 8-9 iulie, respectiv 15 – 16 iulie 2025. Tragerea la sorți pentru aflarea adversarului este programată pe 17 iunie.
Urmează apoi turul doi (22 – 23 iulie, 29 – 30 iulie), respectiv turul trei preliminar (5 – 6 august, 12 august), dar și play-off-ul, acolo unde vor apărea adversari de un alt calibru (19 – 20 august, 26- 27 august).
Totodată, FCSB începe și noul sezon din Superliga în weekend-ul 12 – 13 iulie.
Adversarii din primul tur preliminar al Champions League:
- Inter Club d’Escaldes (Andorra)
- Shkendija Tetovo (Macedonia de Nord)
- Levadia Tallin (Estonia)
- Dinamo Minsk (Belarus)
- Hamrun Spartans (Malta)
- Kairat Almaty (Armenia)
- Differdange 03 (Luxemburg)
- Iberia 1999 (Georgia)
- Vikingur (Insulele Feroe)
- Shelbourne (Irlanda)
- AC Virtus (San Marino)