Spitalul din Mureș, primele detalii despre starea copilului lui Ionel Ganea: „A intrat de urgență în operație”

Ionel Ganea trăiește clipe de coșmar în momentul de față.

Băiatul cel mic al lui Ionel Ganea, de urgență pe masa de operație

Aflat pe scaunul din dreapta al mașinii, băiețelul de 2 ani al lui Ionel Ganea a avut de suferit de pe urma impactului. Concret, micuțul ar fi leșinat pe loc, iar mai apoi a făcut un stop cardiorespirator la spital, însă medicii au reușit să-l salveze.

Ulterior, cel mic a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul Mureș, acolo unde a intrat în operație. În momentul de față, medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a copilului.

„Pacientul a ajuns cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral grav, stop cardiorespirator, resuscitat la Spitalul din Făgăraș. A intrat de urgență în operație, în jurul orei 19:30. Intervenția este și acum în curs de desfășurare. Prognosticul e foarte rezervat”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Mureș, Mariana Moldovan-Negoiță, potrivit Fanatik.

Ionel Ganea a făcut accident în județul Brașov

Vineri, 9 mai, Ionel Ganea a fost implicat într-un accident rutier în județul Brașov. Evenimentul s-a petrecut între Hurez (comuna Beclean) și municipiul Făgăraș, iar fostul atacant al naționalei României ar fi fost cel vinovat.

Conform Golazo.ro, Ionel Ganea, care conducea un autoturism marca Dacia Duster, a intrat frontal într-un alt participant la trafic, care circula în sens opus. În urma coliziunii, copilul de 2 ani al fostului fotbalist a ajuns de urgență la Spitalul Făgăraș și urmează să fie preluat de elicopterul SMURD.

Micuțul lui Ionel Ganea s-ar fi aflat pe locul din dreapta al autoturismului și ar fi rămas inconștient în urma accidentului.

Ganea, conflict cu un vecin

În toamna anului 2024, Ionel Ganea a fost aproape de un conflict fizic cu un vecin al său din localitatea Voluntari. Totul a pornit de la un gard amplasat între cele proprietățile deținute de cei doi. Din imaginile respective reiese că fostul internațional l-a împins la un moment dat destul de violent pe bărbatul respectiv, iar ulterior a încercat să ajungă la el, dar a fost împiedicat chiar de acel gard.

„Ganezul” a infirmat această variantă și a spus că, din punctul său de vedere, nu s-a întâmplat nimic grav în acele momente, ci a fost vorba doar despre o mică neînțelegere între el și vecinul său.

„Într-adevăr, verbal, așa, a fost o discuție. Dar eu nu am avut treabă cu el. El a pus acolo, dar nu avea voie să pună, că e drum de acces, e gard… Cum să te pui tu să-mi obstrucționezi mie accesul la casa mea după 22 de ani? Îți dai seama ce retardat? Ce om pe care nu-l duce capul?

El vorbește în numele la toți de pe strada aia, el se proclamă acolo marele patron, marele… Zici că e drumul lu mă-sa. Înțelegeți? Dar eu nu am treabă cu el, v-am mai spus.

Vă puteți informa că nu e vorba despre niciun ordin de protecție, v-am spus tot adevărul despre ce s-a întâmplat”, a spus ulterior Ionel Ganea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare